Prognoza Meteo Luni 30 septembrie

Meteorologii anunță vreme caldă în estul și sudul țării. Se vor înregistra temperaturi maxime între 21 și 32 de grade, iar cele minime între 7 și 17 grade.

În vestul, nordul și centrul țării cerul va fi înnorat iar local va ploua. Izolat ploile vor fi însoțite de descărcări electrice.

La munte, vântul va avea intensificări, cu viteze mari pe creste, între 70…90 km/h, iar în restul țării viteza vântului va fi cuprinsă între 45 și 60 km/h. De asemenea, izolat, vor exista și condiții de ceață.

La București vremea va fi caldă. Vântul va sufla slab și moderat cu o viteză cuprinsă între 35…40 km/h iar cerul va fi predominant senin. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 14…15 grade.

Prognoza Meteo Marți 1 octombrie

Vreme deosebit de caldă pe tot teritoriul țării. Cerul se păstrează în continuare senin, în timp ce vântul va sufla slab și moderat. Se vor înregistra temperaturi maxime între 20 și 29 de grade, iar cele minime între 7 și 17 grade. Izolat vor apărea condiții de ceață.

Și la București vremea rămâne caldă. Vântul va sufla slab și moderat iar locuitorii Capitalei se vor bucura de un cer senin. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă va fi de 13…14 grade.

Prognoza Meteo Miercuri 2 octombrie

Vremea rămâne caldă în toate regiunile țării, însă cerul de data aceasta va fi variabil. În vest, nord-vest și în centrul țării ploile își vor face apariția și parțial vor fi și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat și mai intensificat în zonele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20…32 de grade, iar cele minime între 6 și 17 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

Vreme caldă la București iar locuitorii orașului se vor bucura de temperaturi maxime în jurul valorii de 30 de grade, iar cele minime vor fi de 14…16 grade.

Prognoza Meteo Joi 3 octombrie

Meteorologii anunță vreme instabilă și cer noros. Va ploua pe arii extinse, iar în vestul, nordul și centrul țării valorile termice vor marca o scădere semnificativă. Vântul se va intensifica în toată țara. Temperaturile maxime se vor situa între 17 și 28 de grade, iar cele minime între 6 și 16 grade.

La București vremea se menține caldă, însă cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, iar spre seară ploile își vor face apariția. Temperatura maximă va fi de 28…30 de grade, iar cea minimă de 13…15 grade.