Vremea se încălzeşte de săptămâna viitoare, iar temperaturile vor depăși de 10 grade Celsius, ne anunță meteorologii.

Astfel, în prima parte a intervalului, nebulozitatea va fi accentuată, cu posibile fulguieli şi burniţă, însă de marţi cerul se va degaja, iar temperaturile vor creşte simţitor.

Duminică vremea se răcește

Vremea se va răci duminică în zonele de deal și de munte, astfel că în cea mai mare parte a țării valorile diurne ale temperaturii aerului se vor situa în jurul celor normale pentru a doua decadă a lunii ianuarie.

Maximele se vor încadra în general între -2 și 4 grade. Cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor, local mai persistente în cele joase de relief. Vor fi precipitații slabe – ploi locale pe litoral și fulguieli sau burniță pe spații mici în restul teritoriului.

Pe alocuri, mai ales în orele dimineților, se va semnala ceață. Pe spații mici vor fi depuneri înghețate (chiciură, ghețuș sau polei). Vântul va deveni moderat în regiunile estice și sud-estice, iar pe litoral, în bazinul vestic al Mării Negre și în Carpații de Curbură în cursul nopții va avea intensificări temporare, în timp ce în restul zonelor va sufla în general slab.

Temperaturile minime vor fi cuprinse între -15 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 1 grad pe litoral, anunță romaniatv.net.

Ceața persistă mai ales noaptea

Luni, în ţară, în zonele joase de relief din vest, nord-vest și centru, iar în prima parte a zilei și în cele estice și sud-estice nebulozitatea va fi în general persistentă, mai ales dimineața va fi ceață și pe spații mici vor fi fulguieli sau burniță, în timp ce în restul țării cerul va fi variabil.

Noaptea se va forma din nou ceață, cu caracter local, în special în regiunile intracarpatice. Pe arii restrânse vor fi depuneri înghețate (chiciură, ghețuș sau polei). Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în Moldova, Dobrogea, Bărăgan și izolat pe crestele montane și va sufla în general slab în rest.

Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 și -1 grad.

Temperaturi mai ridicate pe litoral

Marţi, în ţară, vremea se va încălzi în zonele de deal și munte precum și în estul și parțial în sudul țării unde cerul va fi variabil, iar ceața se va semnala pe arii mai restrânse, în special noaptea.

În celelalte regiuni va fi nebulozitate joasă și ceață, cu o probabilitate mare persistente și asociate cu chiciură. Vântul va avea intensificări pe crestele montane, va sufla în general moderat în extremitatea de sud-vest, sud-est și nord-est și va fi slab în rest.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între -3 și 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 și 0 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, dar și mai ridicate pe litoral.

Valori termice peste medie

Miercuri, în ţară, cerul va fi variabil ziua, însă, începând cu orele serii, nebulozitatea se va extinde treptat și va cuprinde nordul, centrul și estul țării, unde se vor semnala precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare.

Vântul va avea intensificări la munte, în special pe creste, unde temporar, în partea a doua a intervalului va viscoli ninsoarea, iar local și la cote mai reduse și în restul teritoriului, cu viteze mai mari în Moldova, Dobrogea și Oltenia.

Valorile termice vor fi mai ridicate decât în mod caracteristic datei, cu maxime ce se vor situa în general între 1 și 11 grade și minime între -8 și 2 grade. Dimineața, în zonele joase, pe arii restrânse va fi ceață.

Vremea în Capitală

În Capitală, cerul va avea duminică înnorări în mare parte din interval, trecător vor fi fulguieli sau burniță, iar în zona preorășenească vor fi posibile depuneri de polei. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade.

Cerul va avea luni înnorări temporare, la începutul zilei trecător va fulgui, iar în cursul nopții va crește probabilitatea de apariție a ceții. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 4 grade, iar cea minimă va fi de -7…-4 grade.

Marţi cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 4…6 grade, iar cea minimă de -5…-3 grade. Noaptea vor fi condiții de ceață.

Vântul va sufla în general moderat în ziua de miercuri. Temperatura maximă, mai ridicată decât în mod caracteristic datei, va fi de 8…9 grade, iar cea minimă de -3…-1 grad. Dimineața vor fi condiții de ceață.

 


Te-ar putea interesa și: