Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu a anunţat miercuri că a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului şi a convocat alegeri legislative anticipate pentru data de 11 iulie, relatează Radio Chişinău.

Decizia survine după ce magistraţii Curţii Constituţionale au declarat mai devreme în aceeaşi zi neconstituţională starea de urgenţă, în timpul căreia legislativul nu putea fi dizolvat şi astfel nu se puteau convoca alegeri parlamentare anticipate.

„Prin această decizie am deschis calea prin care cetăţenii să poată alege un Parlament nou. Puterea este acum în mâinile poporului, am încredere că cetăţenii noştri vor alege calea corectă spre crearea unui stat dezvoltat. Data alegerii noului Parlament se stabileşte pentru 11 iulie 2021″, a declarat Maia Sandu într-un briefing.

Starea de urgență a fost instituită în mod neconstituțional

Amintim faptul că, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a declarat miercuri neconstituţională hotărârea Parlamentului de la Chişinău prin care a fost instituită starea de urgenţă pe o perioadă de 60 de zile, până la 30 mai.

Concret, ca urmare a acestei hotărâri, preşedinta Maia Sandu a putut semna decretul de dizolvarea a Parlamentului în vederea declanşării alegerilor parlamentare anticipate.

Autorii sesizărilor şi-au argumentat poziţia prin faptul că a fost încălcată legislaţia privind declararea stării de urgenţă, deoarece iniţiativa a fost semnată de câţiva deputaţi socialişti şi nu de Guvern sau şeful statului, aşa cum ar fi fost legal, aminteşte Radio Chişinău.

La şedinţă nu a fost prezent niciun reprezentant al guvernului interimar, iar câteva sute de persoane au protestat în faţa Curţii, cerând alegeri anticipate.

Sursă foto: IQUAM Photos, Cornel Putan