O operaţiune militară de amploare a avut loc miercuri, atunci când două bombardiere ruseşti pe distanţe lungi, de tipul Tu-22M3, au survolat Marea Neagră în cadrul unei operaţiuni care a durat în jur de 5 ore, timp în care au parcurs 4.500 de kilometri. Informaţiile au fost prezentate de postul de televiziune Rossia-24, citând un comunicat al Ministerului rus al Apărării.

Ruşii testează bombardiere

Cele două bombardiere strategice au fost escortate de avioane de vânătoare din cadrul forţelor aeriene ale Districtului Militar Sud, din care face parte şi Crimeea. Zborul Tu-22M3 a decurs în conformitate cu normele dreptului internaţional, cele două avioane au zburat în spaţiul aerian neutru, mai subliniază textul, potrivit dcbusiness.ro.

‘Două bombardiere pe distanţe lungi au executat un zbor conform planului de antrenamente deasupra apelor neutre ale Mării Negre. În timpul zborului, echipajele au acoperit aproximativ 4.500 de kilometri şi s-au aflat în aer mai mult de cinci ore’, a precizat Ministerul Apărării rus.

Tu-22M3, principalul bombardier pe distanţe lungi din dotarea forţelor aeriene ruse, atinge o viteză de 2.300 km/oră şi are o autonomie de zbor de 5.500 de kilometri. Avionul poate transporta trei rachete ghidate aer-sol sau 25 de tone de diverse tipuri de bombe, conform surselor media citate.