UPDATE: Al doilea om în stat, foarte probabil un PDL-ist

UPDATE: Al doilea om în stat, foarte probabil un PDL-ist
Publicat de CAPITAL la 28 noiembrie 2011, 13:37

Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a anunţat luni că partidele aflate în Coaliţia de guvernare vor avea un singur candidat la şefia Senatului.

El a precizat că preşedinţia Senatului va reveni candidatului propus de Coaliţie.
În context, vicepreşedintele PDL Elena Udrea a declarat că în cadrul Coaliţiei s-a stabilit ca propunerea pentru şefia Senatului să fie din partea PDL. Ea a mai declarat că foarte probabil candidatul care va fi propus din rândul PDL să se decidă azi în cadrul BPN.
Întrebată dacă la ora actuală există un nume, vicepreşedintele democrat-liberal, a precizat că în discuţie sunt Vasile Blaga şi Radu Berceanu.
Întrebată de jurnalişti cum au fost convinşi cei de la UDMR să accepte un candidat PDL, aceasta a arătat că “PDL este principalul partid de guvernământ”.
UPDATE: Vasile Blaga, candidatul PDL pentru şefia Senatului
Biroul Permanent Naţional al PDL a decis luni, în unanimitate, să-l susţină drept candidat la şefia Senatului pe senatorul Vasile Blaga, a anunţat la finalul şedinţei ministrul de Interne Traian Igaş.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.