De ce are nevoie Parisul de un acord din partea Comisiei Europene?

Statul francez va putea să-și scoată ”carnetul de cecuri” și să zboare în ajutorul companiei Air France. Ministrul economiei, Bruno Le Maire, a anunțat că CE și Parisul au ajuns la un acord pentru a permite acordarea de ajutor financiar companiei aeriene, după cum transmite La Croix.

Aprobarea de la Bruxelles este obligatorie atunci când un stat membru dorește să acorde un ajutor de peste 250 de milioane de euro pentru creșterea capitalului propriu al unei companii, dacă aceasta are cote de piață semnificative. Statele trebuie să propună măsuri de contrapartidă pentru a menține concurența reală în sectorul în cauză. Franța și Comisia Europeană au negociat cu înverșunare timp de câteva săptămâni.

Ministrul nu a dat detalii cu privire la natura sau la cuantumul ajutorului care se așteaptă să fie aprobat de către consiliul de administrație al companiei. Potrivit surselor sindicale, acesta va fi urmat de un comitet economic și social extraordinar, pe 6 aprilie.

De ce și cum dorește Franța să ajute Air France?

CGT Air France a declarat luni, după Paști, că sprijinul financiar nu înseamnă „bani injectați” în capital, ci transformarea unui vechi împrumut în capital. Guvernul a acordat un ajutor de 7 miliarde de euro companiei franceze în 2020, inclusiv 3 miliarde în împrumuturi directe și 4 miliarde în împrumuturi garantate.

„Compania pierde 10 milioane de euro pe zi din cauza prăbușirii traficului aerian”, ne spune un cunoscător al problemei. Acest fapt, plus împrumuturile care erau scadente, au ”explodat” datoria companiei la peste 11 miliarde de euro. „Fără o recapitalizare, care ar putea însuma între 3 și 5 miliarde de euro, Air France ar putea fi declarată insolvabilă în doi ani, suma datoriei devenind prea mare în raport cu capitalurile proprii”.

Pentru a mări capitalul, o primă opțiune ar fi emiterea de noi acțiuni, dar aceasta ar avea ca rezultat o schimbare a ponderii diferiților acționari. A doua opțiune, la care se va recurge până la urmă, constă în transformarea unei părți a împrumuturilor în obligațiuni hibride. Aceste instrumente financiare sunt considerate ca fiind capitaluri proprii și nu pot fi tratate ca datorii.

Această soluție ar permite Franței și Olandei, ambele acționare ale grupului Air France-KLM cu peste 14%, să rămână pe picior de egalitate și să evite o criză diplomatică.

Solicitările Bruxelles-ului

Comisia a cerut ca Air France să renunțe la 24 de intervale de decolare sau de aterizare de pe aeroportul Paris Orly. Fără a dezvălui rezultatul negocierilor, Bruno Le Maire a indicat că compania nu va renunța la atât de multe sloturi orare. De reținut că, deși Air France a închis câteva rute de pe aeroportul Orly anul trecut, inclusiv Nantes și Bordeaux, nu a abandonat aceste sloturi orare, pe care le-ar putea atribui altor rute.

Lufthansa a cedat douăzeci și patru de intervale/sloturi/ orare de pe aeroporturile din Frankfurt și München pentru ca guvernul german să poată injecta capital în mai 2020. Dar guvernul francez arată spre concurența foarte puternică din partea companiilor low-cost pe aeroportul Orly. Aceste sloturi sunt cu atât mai râvnite cu cât aeroportul este, în mod normal, suprasaturat, deoarece numărul de zboruri a fost limitat încă de la sfârșitul anilor 1960.

„Este exclus ca grupul Air France-KLM să fie afectat la capitolul competitivitate ca urmare a unor negocieri dezechilibrate”, a declarat recent Jean-Baptiste Djebbari, ministrul transporturilor. O sursă apropiată companiei insistă asupra faptului că Air France poate alege ce nișe de zbor să vândă. „Cele poziționate dimineața devreme sau noaptea târziu sunt foarte valoroase, deoarece ajută la organizarea călătoriilor dus-întors pentru oamenii de afaceri”, afirmă aceeași sursă.

Ministrul economiei, Bruno Le Maire, a avertizat însă: Air France va trebui să „facă eforturi pentru a fi deveni competitivă”.

Sursă foto: dreamstime