Concret, grupul AFI Europe România, care deține atât AFI București cât și AFI Ploieștim a decis să impună un set de reguli stricte atât pentru clienți cât și pentru chiriașii mall-urilor. Astfel, aceștia vor putea face cumpărăturile în siguranță atunci când centrele comerciale vor fi deschise.

Ce reguli trebuie respectate

Potrivit companiei, numărul celor care vor intra în centrele comerciale AFI va fi limitat, aceștia trebuind să stea la o distanță de 10 metri pătrați. În plus, intrarea și ieșirea se vor face prin locuri separate.

Programul de funcționare al magazinelor din interiorul mall-urilor va fi diminuat în funcție de dorințele fiecărui chiriaș.

“La intrarea în cele două centre comerciale clienţii vor trece obligatoriu printr-o poartă termoscanner, o soluţie pe bază de IR, foarte eficientă în spaţiile cu trafic intens de persoane, unde li se va lua temperatura. În cadrul centrului comercial AFI Cotroceni vor fi montate 16 astfel de dispozitive, iar la AFI Ploieşti un număr de 4, care se vor regăsi la toate intrările, dar şi în zonele de tranzit, pe culoare, la parter şi etaj”, precizează compania, într-un comunicat.

Dezinfectantul, valabil pentru toată lumea

AFI Europe România a hotărât ca toate intrările să fie prevăzute cu covoare dezinfectante și gen dezinfectant pentru mâini.

“Ne dorim să redeschidem AFI Cotroceni şi AFI Ploieşti cât mai curând, respectând toate măsurile impuse de autorităţi. Pentru siguranţa clienţilor şi a chiriaşilor am investit peste 300.000 euro şi am implementat toate măsurile sanitare în vigoare astfel ca oamenii să poată face cumpărături în afara oricărui pericol. Lunar, cheltuielile operaţionale pentru respectarea şi întreţinerea acestor măsuri vor fi de 50.000 euro. Încă de la intrarea în mall, clienţii vor trece printr-o poartă termoscanner care le va lua temperatura, iar pe traseul lor prin mall vor fi afişate materiale de informare prin care le comunicăm şi reamintim măsurile noastre: de la dezinfectant, la marcarea zonelor de siguranţă, folosirea contactless a toaletelor şi a scărilor şi multe altele”, a declarat Sorin Scîntei, general manager AFI Cotroceni.

Atenționare pentru a nu depăși distanța

Pentru a ajuta oamenii să păstreze distanțarea socială, s-a decis lipirea de stickere pe podea, la distanță de 2 metri, pentru a-i atenționa pe oameni să nu depășească zona de siguranță.

Lifturile vor funcționa cu 2 oameni odată iar în zona de mâncare vor fi instalate stickere de atenționare, mesele și scaunele fiind într-un număr mic și la distanța corespunzătoare.

Atunci când vine vorba de scările rulante, lifturi sau toalete, AFI Europe România a introdus o serie specială de reguli.

Concret, cele două mall-uri sunt prevăzute cu sisteme de tipul contactless. Scările rulante sunt prevăzute cu un sistem de igienizare UV, iar sistemul de ventilație este dotat cu filtre speciale.

“AFI Cotroceni şi AFI Ploieşti vor fi igienizate permanent, mai ales pe zonele de contact – balustrade, butoane şi clanţe, iar clienţii vor fi informaţi să folosească dezinfectantele pentru mâini puse la dispoziţie pe fiecare culoar şi în zona de mese, cât şi să evite zonele aglomerate”, mai arată compania.