Adrian Severin, urmărit penal de DNA. Europarlamentarul este anchetat pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Adrian Severin, urmărit penal de DNA. Europarlamentarul este anchetat pentru luare de mită şi trafic de influenţă
Publicat de CAPITAL la 22 iulie 2011, 11:37

Europarlamentarul Adrian Severin a fost audiat în această dimineaţă la sediul DNA, în scandalul mitei din Parlamentul European. Procurorii DNA l-au pus sub acuzare pentru trafic de influenţă şi luare de mită.

Severin a declarat, la ieşirea din sediul DNA, că a fost doar o discuție preliminară cu procurorii, înainte de a pleca în concediu. Europarlamentarul a mai declarat că va colabora cu DNA, pentru că se află de aceeași parte a baricadei cu această instituție.

Fostul europarlamentar este suspectat că a primit o mită în valoare de 12.000 de euro. În urmă cu aproape o lună, Parlamentul European a decis ridicarea imunităţii, astfel că, pe numele său, poate începe urmărirea penală.

În primăvara acestui an, numele europarlamentarului român Adrian Severin a fost implicat într-un scandal de corupţie în cadrul PE. Se presupune că Severin a primit 12.000 de euro pentru a face lobby în favoarea unor amendamente. Scandalul a fost dezvăluit de publicaţia "The Sunday Times".

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.