Potrivit declarației sale de avere, Traian Băsescu deține două terenuri în Capitală, închiriate de Primăria Municipiului București. Acesta mai deține și un apartament cumpărat în anul 2003 împreună cu soția sa.

Din punctul de vedere al autoturismelor, fostul președinte al României deține un Ford B-Max și o Dacia Duster.

Bijuterii în valoare de 171 mii de euro

Tot în declarația sa de avere, Traian Băsescu a notat că deține bijuterii, ceasuri și tablouri în valoare de 171 mii de euro.

La capitolul conturi bancare, acesta deține împreună cu soția sa, Maria Băsescu, zece conturi bancare. În acestea se regăsesc aproximativ 250 de mii de euro.

Adevărata avere a lui Traian Băsescu

Fostul șef al statului deține mai multe titluri de stat la Ministerul Afacerilor Publice care valorează 444 de mii de euro. Traian Băsescu beneficiază de mai multe avantaje ca fost șef de stat. Concret, acesta a primit o reședință oficială, un cabinet de lucru, doi angajați la cabinet, un autoturism cu tot cu șofer personal și pază pentru locuință și protecție personală.

Pentru că a fost președintele României acesta beneficiază de o indemnizație anuală în valoare de 200 de mii de lei, respectiv 16.500 de lei pe lună.

Diverse venituri

În declarația sa de avere, Traian Băsescu a notat că până acum a primit pentru funcția de europarlamentar un salariu de 41.500 de euro. Fotoliul de senator i-a adus acestuia lunar, suma de 12.500 de lei. Această sumă a primit-o până în mai 2019.

La aceste sume se mai adaugă și cupoane din titlurile de stat și dividende în valoare de aproximativ 16.500 de euro.

Traian Băsescu are o pensie mult mai mare decât soția sa. Acesta beneficiază de o pensie care i-a adus venituri în valoare de 13 mii de euro. Așadar, Maria Băsescu primește pensia minimă pe lună.