Adevărul despre Elena Băsescu. S-a aflat câți bani are, de fapt

Adevărul despre Elena Băsescu. S-a aflat câți bani are, de fapt
Publicat de Valentina Drăgoi la 16 ianuarie 2021, 21:05

S-a aflat adevărul despre Elena Băsescu. Câți bani are, de fapt, fiica fostului președinte Traian Băsescu? A făcut totul public. Are sume colosale în conturi.

Elena Băsescu o duce mai bine ca niciodată. Chiar dacă este o femeie singură, afacerile îi merg ca pe roate. Fiica fostului președinte, Traian Băsescu și-a deschis un atelier care produce destui bani cât pentru ea, dar și pentru copiii săi.

Mai exact, se pare că Elena a renunțat la lumea politică i s-a apucat de modă. A fost o alegere foarte bună, deoarece se pare că noul business merge mai bine decât s-ar fi așteptat.

Potrivit ultimei declarații de avere publicate, Eba, fiica fostului președinte, a reusit să îşi cumpere un bolid de lux de zeci de mii de euro, de una singură. Pe lângă mașină, Elena Băsescu a reușit să strângă în conturi o sumă cu foarte multe zerouri, mai exact, 160.000 de euro.

La capitolul bunuri materiale, Elena Băsescu stă foarte bine. Aceasta are bijuterii în valoare de 40.000 de euro, iar totul se datorează noii sale afaceri. Fiica fostului președinte are un atelier care produce haine de damă și de copil, iar vânzările au crescut mai repede decât s-ar fi așteptat oricine.

Elena Băsescu încasează o pensie alimentară uriașă

De asemenea, pe lângă banii pe care îi încasează din noul său atelier, Elena Băsescu primește și o pensie alimentară destul de mare la tații lor.

Mai exact, fiica fostului președinte primește o pensie alimentară de 60.000 de euro, o sumă destul de mare, dar trebuie menționat faptul că aceasta are în grijă trei copii, doi dintre ei fiind din căsătoria cu Bogdan Ionescu. Se poate spune astfel că copiii Elenei Băsescu nu au nicio grijă din punct de vedere material.

La capitolul proprietăți, Elena Băsescu locuiește într-o zonă foarte bună din Capitală, iar acest lucru i se datorează exclusiv tatălui său, Traian Băsescu. Casa în care Eba locuiește este luxoasă și oferă tot confortul necesar de care are nevoie întreaga familie.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.