Mulţi deținători de ceasuri se întreabă cât de precis este mecanismul din carcasa piesei pe care îşi doresc să o cumpere sau al celor pe care deja le deţine. Compania elveţiană Lepsi a dezvoltat un dispozitiv care are rolul unui „stetoscop care măsoară bătăile inimii unui ceas”. Mai mult decât atât are un preţ mult mai mic decât cel al vestitei maşini de sincronizare Witschi.

Watch Scope este, în esență, un dispozitiv foarte compact care se sincronizează cu telefonul mobil inteligent pentru a verifica principalele caracteristici ale unui ceas mecanic precum variaţia de mers (ansamblul avansurilor şi întîrzierilor unui ceas, constatate în raport cu un etalon orar de referinţă), amplitudinea (măsurarea în grade a mişcării unui ansamblu format din balansier şi arc) sau bătăile (numărul tic–tacurilor obţinute într-un timp dat). Graţie dimensiunilor reduse, Watch Scope poate fi transportat cu uşurinţă şi este extrem de util atunci când cumpărătorul unui nou ceas are dubii în privinţa mecanismului.

Funcţionarea este cât se poate de simplă şi logică. Mai întâi se descarcă de pe Google Play sau App Store aplicaţia Lepsi Watch Scope, apoi este instalată pe telefonul mobil. După ce conectaţi dispozitivul cu telefonul prin wifi, deschideţi aplicaţia şi o activaţi cu ajutorul unui cod primit la cumpărarea micului aparat. Calibrarea poate dura câteva ore, de obicei trei, însă după acest pas operarea este extrem de simplă. Dispozitivul se „lipeste” de ceas fie pe partea cadranului, fie pe cea a carcasei şi, în doar 30 de secunde, prezintă verdictul. În plus, toate măsurătorile sunt stocate în memorie astfel încât să puteţi compara mai multe mecanisme sau să verificaţi deteriorările unui ceas în timp.

Lepsi Watch Scope este compatibil cu telefoane inteligente care utilizează minimum iOS 8 sau Android 4.4. Aparatul are doar 25 de grame şi dimeniuni de 35 x 35 x 12 mm.

Te-ar putea interesa și: