Rezultatele financiare pe primele trei luni ale anului arata ca in ianuarie si februarie a.c. focusul bancii a fost continuarea consolidarii businessului si finantarea economiei. Din martie a.c., comportamentul clientilor si a modului de a face banking au fost influentate de inceperea starii de urgenta. Tot din martie, banca si-a schimbat prioritatile, pe primul loc fiind sanatatea angajatilor si a clientilor, sustinerea clientilor afectati de actualul context economic si social, precum si asigurarea continuarii operatiunilor – prin sucursale, agentii si self-banking, potrivit unui comunicat al BT.

Informații financiare

Profitul net consolidat al Grupului Financiar Banca Transilvania este de 303,94 milioane lei, din care cel al bancii este de 261,00 milioane lei. Subsidiarele si participatiile de capital au contribuit cu aproximativ 43 milioane lei la profitabilitatea Grupului BT. Eficienta operationala a bancii a atins nivelul de 54,47% calculat cu un impact anualizat al contributiei la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare si la Fondul de Rezolutie.

„Am inceput anul in forta, dar dupa primele doua luni am inceput ajustarea rapida la noua realitate si ne-am focusat total pe suportul clientilor, economiei, autoritatilor si comunitatilor. Echipa BT a contribuit cu brio la cea mai mare infrastructura de plati si de credit din Romania chiar si in aceste conditii adverse. Avem o amprenta semnificativa atat in piata de retail, cat si in piata IMM si ne asumam rolul de sustinere a economiei. Banca este bine pregatita financiar si ca organizare interna pentru a ne sustine clientii si comunitatea. Rezultatele din primul trimestru nu fac decat sa arate inca o data acest lucru.”, declara Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 4,1% la 31 martie 2020. Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 104%. In cazul in care sunt considerate si garantiile, rata de acoperire este de 128%. Solvabilitatea bancii fara profitul anului 2020 este de 18,17%, iar daca includem profitul, aceasta este de 18,70%. Fitch Ratings a mentinut ratingul Bancii Transilvania pentru finantari pe termen lung (IDR) la „BB+”, cu perspectiva stabila, precum si ratingului de viabilitate (VR) la nivelul “bb+”.

Finantarea romanilor in primele trei luni ale anului

Banca a acordat aproape 16.000 de credite cu dobanda fixa pentru persoanele fizice. Soldul creditelor imobiliare/ipotecare este de 12,2 miliarde de lei, iar al creditelor IMM, aproximativ 16,6 miliarde lei. Banca a ajuns la 4,1 milioane de carduri in portofoliu, dintre care aproape 530.000 sunt carduri de credit.

Banca are peste 2,9 milioane de clienti retail, 310.000 de clienti IMM & Micro si peste 10.000 de clienti corporate (activi).

La Adunarea Generala a Actionarilor BT, care a avut loc in 29 aprilie a.c., actionarii au aprobat propunerea Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania privind inchiderea anului 2019, repartizarea profitului, precum si majorarea capitalurilor proprii  cu suma de aproximativ 1 miliard de lei.