Trendurile rareori produc piese versatile, iar lucrurile necalitative, în general, au o funcționalitate limitată. Atemporalitatea ca atribut al unor articole vestimentare este conferită de utilitatea lor și de modurile în care acestea se pot îmbina între ele pentru a produce look-uri noi sau care pot fi elevate cu ușurință cu ajutorul accesoriilor. Pe ce ar trebui să ne concentrăm eforturile atunci când ne construim o garderobă, totuși?

Rochia care te scoate din dificultate

Dacă suntem sinceri cu noi înșine, cu toții avem câteva piese vestimentare pe care le purtăm mai des, fiindcă știm precis cât de mult ne avantajează și că reprezintă o soluție rapidă pentru orice eveniment la care trebuie să ajungem în grabă. De cele mai multe ori, așa apare rochia pentru când ai cu ce să te îmbraci, dar nu ai cu ce să te îmbraci. Această piesă este caracterizată prin faptul că este o rochie de calitate, în care ai investit mai mult fiindcă urma a fi purtată frecvent tocmai datorită croiului relativ simplu, dar cu un element surprinzător, ce garantează o încredere de sine debordantă cu fiecare purtare. De cele mai multe ori, această rochie este neagră sau într-o culoare statement, precum roșul și este cameleonică prin faptul că, stilistic, poate căpăta o nouă dimensiune sartorială cu accesoriile potrivite.

Blugii care se potrivesc oricărei situații

Blugii sunt, cu siguranță, articolul vestimentar la care apelează cel mai frecvent toată lumea în viața de zi cu zi. De aceea, este esențial să alegem o pereche care să aibă un croi ce avantajează silueta, să fie alterați pentru a avea fitul perfect, mărimile standard rareori potrivindu-se fiecăruia și să fie într-o nuanță solidă și neutră pentru a se potrivi în orice circumstanță. Blugii negri sau într-o nuanță clasică, albastră de denim, spre exemplu, vor arăta polished atât cu un tricou și un cardigan, cât și cu o cămașă și un sacou. Posibilitățile de a-i asorta în materie de încălțăminte sunt infinite.

Sacoul masculin și cu je ne sais quoi

Poate unul dintre cele mai subestimate articole de îmbrăcăminte este sacoul. Mulți oameni îl văd ca pe o piesă mult prea rigidă și formală, cu o versatilitate limitată, deși ar face bine să devină preferatul tuturor. Este cel mai rapid mod de a adăuga o notă de rafinament oricărei ținute și garantat o va scoate din anonimat fără prea mult efort. Blugii și tricoul menționați anterior pot deveni o ținută lejeră atât pentru birou, cât și pentru o ieșire în oraș cu prietenii cu ajutorul unui sacou, iar „aruncat” aparent neglijent peste o rochie, acesta va transforma instant look-ul, oferindu-i „je ne sais quoi”-ul pe care ni-l dorim cu toții. Cu cât este mai bine croit, cu atât mai de efect va fi, iar un fit ușor supradimensionat îl va face să fie cool, indiferent de outfit.

Tricoul simplu. Pur și simplu.

Nu trebuie să lipsească din garderoba nimănui tricoul simplu, într-o nuanță de alb și/sau negru. Atunci când nici un outfit nu are sens, tricoul este acolo să preia ștafeta, devenind un punct bun de plecare în construcția acestuia. Tricoul este considerat chiar o piesă statement, conform The Guardian. Alături de sacoul masculin va arăta classy în orice circumstanță, iar cu o fustă decorativă va asigura o ținută interesantă și totuși în care să nu te simți overdressed. Ba mai mult, este o piesă esențială pentru îmbrăcămintea stratificată, fie ea cu rol funcțional, pentru a ține de cald, sau estetic. Pur și simplu nu are nevoie de un argument mai elaborat.

Puloverul dintr-un material prețios

Cu nasturi sau fără, un pulover dintr-un material prețios, ce are un conținut cât mai ridicat de lână, va rezista în timp și nu-ți va părea niciodată rău de investiția făcută. Singura regulă de care trebuie să ținem cont este ca acesta să fie negru sau într-o nuanță de bej, pentru a-i suplini atemporalitatea. În ceea ce privește croiul, recomandabil este unul mai mulat, pentru a putea fi purtat atât sub sacoul masculin, cât și pentru a se potrivi unei rochii drept piesă pentru stratificare.

Alegerile vestimentare nu trebuie să fie complicate, ci făcute cu stăpânire de sine, mai ales în fața tentațiilor trendurilor. Aceste cinci piese se vor potrivi în contexte variate și cu siguranță vor fi ușor de integrat în ținute, chiar și dacă garderobei îi vor mai fi adăugate piese noi pe parcurs.