Demararea unui nou proiect, la Cluj, vizând construirea a 6000 de metri pătraţi de parcare, procesul de insolvenţă în care este implicată compania Romlag Braşov precum şi instituirea de către Consiliul Local Agigea a unei taxe de poluare sunt principalele ştiri economice ale orei de pe site-urile regionale.

CLUJ: Portughezii de la Cogedir vor să se apuce de parking anul acesta. Proiectul parkingului subteran din Piata Mihai Viteazu a fost definitivat. Reprezentantul societăţii Cogedir, Alin Varga, a explicat că, în următoarele două săptămâni, oficialii din Portugalia vor veni la Cluj. Aceştia vor să pună la punct, împreună cu primăria, un plan de bătaie pentru realizarea parkingului subteran pe cei 6.000 de metri pătraţi, concesionaţi de Cogedir în Piaţa Mihai Viteazul, scrie ziuadecj.ro

BRAŞOV: Acţionarii companiei Romlag Braşov vor discuta pe 12 octombrie revocarea din funcţie a membrilor Consiliului de Administraţie şi alegerea unui nou consiliu. Anul trecut, în luna octombrie, acţionarii companiei Romlag SA Braşov au decis schimbarea administratorilor după mai bine de trei ani de încercări nereuşite. În luna octombrie, societatea va avea parte de un proces de insolvenţă deschis de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov pe motiv că debitele acumulate faţă de bugetul de stat sunt mult prea mari, dezvăluie bzb.ro

CONSTANŢA: Actuala administraţie din Agigea ia în calcul instituirea unei taxe de poluare pentru Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNAPMC). Potrivit declaraţiilor primarului Cristian Cîrjaliu, în prezent se lucrează la un proiect de hotărâre care va viza instituirea taxei de poluare pentru APC, proiect care va fi depus până la sfârşitul acestui an, dar care va intra în vigoare din 2010. „Vom discuta propunerea pe care o voi face Consiliului Local, iar valoarea taxei de poluare nu va fi deloc mică. Undeva între 500 şi 1.000 de euro pe cap de locuitor anual”, a declarat primarul Cristian Cîrjaliu, citat de cugetliber.ro

Alte ştiri importante din business-ul local şi regional

IAŞI: Primăria sapă în vistierie pentru pasajul de la Hala Centrală (evenimentul.ro)

SUCEAVA: 1,8 milioane de lei pentru proiectele de împădurire a terenurilor degradate (evenimentul.ro)

CRAIOVA: Calangiu rămâne manager (gds.ro)

TIMIŞOARA: Şapte mii de semnături împotriva scumpirii gigacaloriei (renasterea.ro)

Nu rata astazi, la ora 12:00, pe capital.ro, primul BULETIN DE ŞTIRI economice online al zilei.

Te-ar putea interesa și: