Se schimbă direcția valului de turiști care merg la mare, anul acesta. O privire rapidă în ograda hotelierilor sau prin registrele turoperatorilor te duce cu gândul la un singur lucru și anume: „încasările pentru România au crescut cu 25%, în defavoarea Bulgariei“, spune managerul unui hotel de 4 stele de pe litoralul românesc.

El, ca mulți alții, „a pus osul la bătaie“ și a investit în modernizarea hotelului unde deține peste 40% din acțiuni. Ținta? Un „all inclusive“ care să concureze cu cel din Turcia sau Grecia.

Mai pe înțelesul tuturor: la finalul anului trecut, litoralul românesc avea 15 hoteluri în regim all inclusive, la care s-au mai adăugat câteva anul acesta.

„În ultimii trei ani, au apărut mii de camere all inclusive, ceea ce a atras un număr foarte mare de turiști care preferă acest gen de vacanță. Fenomenul este în creștere. Anul viitor vor apărea cel puțin 1.000 de noi astfel de camere“, spune Aurelian Marin, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

În cifre, numai partea de sud a litoralului a atras, în ultimul timp, investiţii de aproximativ 22 de milioane de euro. Referindu-se la litoralul bulgăresc, președintele ANAT consideră că sunt destinații care ajung la o oarecare „uzură morală“, în timp ce litoralul nostru este pe un trend crescător datorită investițiilor făcute, care au schimbat imaginea stațiunilor.

„Și percepția turiștilor este mult mai bună. Altfel, pentru litoralul bulgăresc, este o realitate că a scăzut calitatea serviciilor de masă. Datele arată și creșteri și scăderi, față de vara trecută, pentru vacanțele din Bulgaria, de la o agenție la alta“, adaugă Aurelian Marin.

Mai puțin turiști pentru Bulgaria

Cu alte cuvinte, punctează și Mădălin Măncilă, marketing&development director Accent Travel & Events, este clar că principala piață din care se ia este cea bulgărească. Aici a contribuit, în afară de renovarea mai multor hoteluri, care concurează cu piața din Bulgaria, și scăderea TVA.

„Raportat la anul 2014, observăm o stagnare a cererilor pentru litoralul bulgăresc în agenția noastră. Până în acest moment, încasările pentru litoralul nostru au crescut cu aproximativ 30%, raportat la 2014“, subliniază Măncilă. În altă ordine de idei, este prematur să se facă o estimare clară pentru încasările hotelierilor, însă, punctează Nicolae Bucovală, președintele Asociației Patronale Mamaia, miza este o creștere de 5% în acest an.

„Ce ne-ar ajuta să atragem și mai mulți turiști ar fi o mai bună colaborare cu autoritățile locale, în toate stațiunile. Autoritățile locale nu s-au trezit. Așa cum Guvernul a oferit facilități fiscale domeniului, adică reducerea TVA la 9% pentru pachetele turistice, așteptăm și din partea autorităților locale mai mult ajutor pentru hotelieri“, detaliază Bucovală. Anul trecut, peste 1,5 milioane de turişti şi-au petrecut vacanţele pe litoralul românesc, ceea ce a dus la încasări de peste 200 milioane de euro. Mai mult, pentru prima dată în ultimii 10 ani, numărul turiştilor mulţumiţi de calitatea serviciilor de pe litoral a crescut la 70%, potrivit ANAT.

„Pentru 2015, estimăm o creștere de aproximativ 7%. În cazul stațiunii Mamaia, creșterea ar fi de 4%, în sudul litoralului, de 7-8%. Este o estimare de moment, datele vor arăta, cu siguranță, mult mai bine la finalul sezonului estival“, completează Aurelian Marin.

Astăzi, tarifele cele mai mici pornesc de la 400 lei de persoană pentru un sejur de cinci nopţi la un hotel de 2 stele, în timp ce tarifele cele mai mari depășesc 3.000 lei de persoană pentru un sejur de cinci nopţi la hotelurile de 5 stele. Iar dacă ar fi să se tragă acum linie, spre finele lui iulie, cele mai populare stațiuni sunt, în continuare, Mamaia și Vama Veche, urmate de Eforie Nord, Saturn și Venus.

„Creșteri de 7% pe litoralul românesc“

„Pentru litoralul românesc, până în luna iunie inclusiv, creșterea vânzărilor este de aproximativ 7%, față de aceeași perioadă a anului trecut, astfel încât estimăm un avans de cel puțin 10% pentru întreg sezonul. Aici suntem influențați inclusiv de vreme. Dacă va fi cald și frumos și în septembrie, este foarte posibil să meargă bine și programul «Litoralul pentru Toți», care debutează la finele lui august“, punctează și Cristina Basarab, brand manager Eximtur. Pe de altă parte, aceasta spune că, în cazul agenției pe care o reprezintă, au fost înregistrate creșteri de 10% pentru Bulgaria.

De exemplu, o vacanță la Nisipurile de Aur, cazare în hotel de 5 stele în cameră dublă standard, all inclusive, în perioada 24-31 august, costă 469 euro. Acest tarif nu include transportul și nici asigurarea medicală. Bineînțeles, există și variante de sejururi care pornesc de la 150 de euro, pentru Bulgaria, cazare în hotel de 3 stele. Dar și prețuri care depășesc cu mult 500 de euro, în funcție de facilitățile pe care și le dorește fiecare turist.