Măsura, care ar putea afecta persoane din anturajul preşedintelui rus, Vladimir Putin, reflectă dorinţa Washingtonului de a considera Rusia vinovată pentru presupusul amestec în scrutinul american, chiar dacă preşedintele Donald Trump speră în dezvoltarea unor bune relaţii cu şeful statului rus.

Trump a fost criticat dur pentru că a făcut prea puţin în a pedepsi Rusia pentru amestecul ei în alegerile americane, dar şi pentru alte acţiuni ale Moscovei.

Sancţiunile, care ar urma să fie anunţate în cursul zilei de joi, urmează la aproape trei săptămâni după decizia luată de SUA în 15 martie de a sancţiona 19 persoane şi cinci entităţi din Rusia pentru atacuri cibernetice comise cel puţin în ultimii doi ani asupra unor obiective americane.

Patru surse au declarat pentru Reuters că sancţiunile respective vor fi impuse în virtutea Legii privind contracararea adversarilor SUA prin sancţiuni, cunoscută şi sub acronimul CAATSA, adoptată de Congresul american ca reacţie la anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 şi la implicarea Moscovei în conflictul armat din Siria.

Relaţiile dintre Washington şi Moscova s-au înrăutăţit în urma scandalului legat de fostul agent dublu rus Serghei Skripal, otrăvit la 4 martie, alături de fiica sa Iulia, în oraşul Salisbury din sud-vestul Angliei. Statele occidentale au acuzat deschis Rusia că s-a aflat în spatele acestei acţiuni, însă Moscova a respins acuzaţiile, situaţia generând un amplu scandal diplomatic.