"Vom intra cu el (Codul administrativ – n.r.) în şedinţa de Guvern de peste o săptămână şi jumătate. (…) La Codul administrativ avem toate avizele de la toate ministerele, (…) dar la Codul finanţelor publice locale, încă mai lucrăm la el", a spus Stănescu. Vicepremierul Paul Stănescu a menţionat că proiectul viitorului Cod administrativ, care ar urma să ajungă în Parlament în această sesiune, va prevedea ca prefectul şi subprefectul să aibă atribuţii precise şi să nu mai fie apolitici.

"Sunt mai multe chestiuni aici, (…) nu e bine ca prefectul şi subprefectul să fie apolitici, să spunem aşa. Păi nu sunt în realitate (apolitici – n.r.) şi lucrul ăsta sigur trebuie schimbat, sigur se va schimba în Cod. E posibil să nu se poată merge până la deconcentrate pentru că sunt nişte directive ale Comisiei Europene care sunt scrise, dar sigur prefectul va avea atribuţii precise în Cod şi sigur nu va mai fi apolitic, să spunem aşa. Apolitic – ne dăm după deget – spunem că prefectul e apolitic din moment ce el e susţinut acolo de un partid politic", a precizat Paul Stănescu.

Potrivit acestuia, un Cod al finanţelor publice locale ''va da mai mulţi bani administraţiei publice locale", precum şi autonomie şi va permite "o dezvoltare echilibrată a ţării", iar administraţia locală va şti de la începutul anului pe ce sume se va putea baza. Agerpres