„Cele mai bune zone pentru a înfiinţa o fermă de legume sunt luncile marilor râuri din ţară. Spre exemplu judeţele Olt, Dolj, Ilfov, Ialomiţa, Dâmboviţa sau Galaţi.”, ne-a spus Ion Cioroianu, consilier în cadrul Asociaţiei Fermierilor din România (AFR). 

Mai citeşte De la cine vor veni fructele și legumele româneşti din hipermarketuri

Preţurile terenurilor agricole în aceste zone pornesc de la 5.000 de euro/hectar şi pot ajunge la 10.000 de euro/hectar. În ceea ce priveşte suprafaţa necesară pentru a înfiinţa o fermă, aceasta poate fi de la 5.000 de metri pătraţi până la 10 hectare, pentru sere. În cazul legumelor amplasate în câmp, suprafaţa necesară este de cel puţin 10 hectare.