"Mi s-a adus la cunoştinţă începerea urmării penale şi în situaţia asta am nevoie de un avocat. De asta am fost chemat", a spus Robert Negoiţă.

Pe 24 iulie, Ministerul Educaţiei a anunţat că Secretariatul tehnic al CNATDCU a primit punctul de vedere al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", în care se constata plagiatul în cazul lucrării de doctorat a lui Robert Negoiţă şi se recomanda retragerea titlului de doctor.

La rândul său, Robert Negoiţă a confirmat procedura demarată de Comisia de Etică a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" pentru a i se retragere titlul de doctor pe motiv de plagiat, el afirmând că singurul său regret este că s-a lăsat tentat, în trecut, de această 'modă' a titlurilor academice.

Robert Negoiţă a devenit doctor în Ştiinţe Juridice în anul 2012, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", cu teza de doctorat "Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social". AGERPRES