"Pentru mine aprobarea bugetului este o șansă si o miză personala uriașă. Pe de o parte, pot să dovedesc, chiar dacă tardiv, câteva lucruri esentiale: nu se schimbă cota unică, nu cresc taxe si impozite, măsurile deja adoptate, atât cele economice privind CAS si scutirea de impozit a profitului reinvestit, cât și cele sociale sunt perfect sustenabile și nu pomeni electorale. Pe de altă parte, putem continua proiecte importante si păstra direcția de dezvoltare economică acceptată și recunoscută de foarte mulți în tara si în afară", a declarat Victor Ponta.
 
El a mai spus că după aprobarea bugetului si plecarea UDMR de la guvernare va propune Parlamentului o formă restructurată a guvernului, care să țină cont de noua compoziție politică, dar şi de elementele de eficiență guvernamentală în următorii doi ani de mandat.