CCR a respins cererea unor debitori aflați în litigiu cu OTP Bank ca articolul care impune un plafon de până la 250.000 de euro pentru solicitările de dare în plată să fie declarat neconstituțional.

Totul a pornit de la o sesizare făcută de Tribunalul Specializat Cluj, în octombrie 2017 cu privire la un dosar în care OTP Bank a contestat notificarea unor debitori pentru stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea băncii.

Articolul (4, alin1. lit b) contestat de debitori impune printre condițiile pentru stingerea unei creanțe izvorâte dintr-un contract de credit prin darea în plată și pe aceea ca cuantumul sumei împrumutate să nu fi fost mai mare de 250.000 de euro, sumă calculată la cursul de schimb al Băncii Naționale a României din ziua încheierii contractului.

În februarie 2017, numărul notificărilor pe Legea privind darea în plată era de 7.000 la finalul lunii februarie, cu o valoare a creditelor notificate de 2 miliarde lei,

"O statistică privind numărul la zi al notificărilor privind darea în plată arată că sunt 7.000 de notificări la sfârşitul lui februarie 2017, din care 99% vin de la persoane fizice. Trendul a fost descrescător începând cu luna iulie. Sunt 6.000 de debitori. În practică 755 de persoane au notificat mai mult de un credit", a spus Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR).