El a adăugat că suma totală va fi comunicată după încheierea discuţiilor privind alocarea unei cote mai mari de acţiuni pentru micii investitori.

Potrivit lui Gabriel Dumitraşcu, director general al Direcţiei Generale de Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului, pe tranşa investitorilor instituţionali 25% dintre subscrieri sunt ale investitorilor români – fonduri de pensii şi, în premieră, SIF-urile, 23% – investitori instituţionali din Marea Britanie, 17% – din Polonia şi 13% din SUA.

România vrea să obţină cel puţin 1,95 miliarde de lei de pe urmă vânzării unui pachet majoritar la distribuitorul de energie electrică. Statul român a oferit 177 milioane noi acţiuni Electrica urmând ca, după vânzare, participaţia statului să se reducă la aproximativ 48,8%.

Oferta publică iniţială prin care Electrica a scos la vânzare 51% din acţiuni s-a încheiat pe 25 iunie, iar pe tranşa micilor investitori sunt disponibile 7% din acţiuni (12,4 milioane de acţiuni), în timp ce investitorilor mari de retail le sunt destinate 8% (14,1 milioane) din titlurile din operaţiune. Oferta a început la preţuri cuprinse între 11 lei/ titlu şi 13,5 lei/ titlu, compania vizând să atragă minim 435 milioane euro. Fără a fi luate în calcul eventualele discounturi care ar putea fi acordate micilor investitori, valoarea ofertei este cuprinsă între aproximativ 1,949 miliarde lei (443,3 milioane euro) şi 2,392 miliarde lei (544,1 milioane euro). Preţul la care se închide oferta va fi anunţat în perioada următoare. AGERPRES