'În ţara noastră, care este o ţară a drepturilor omului şi a statului de drept, în prezent se aranjează unele lucruri. Francezii trebuie să le cunoască şi să judece singuri cu conştiinţa lor şi în deplină libertate despre ce este vorba', a spus fostul lider de la Elysee.

El a susţinut de asemenea că nu a comis niciodată 'vreun act contrar principiilor republicane sau statului de drept' şi nici 'nu a trădat vreodată' încrederea cuiva.

După ce l-a ţinut în arest preventiv timp de circa 15 ore, justiţia franceză a anunţat în noaptea de marţi spre miercuri punerea fostului preşedinte sub acuzare pentru corupţie activă, trafic de influenţă şi obţinerea de informaţii prin încălcarea secretului profesional.

Sarkozy este suspectat că, ajutat de avocatul său Thierry Herzog, a încercat în timpul mandatului său prezidenţial să obţină informaţii de la un înalt magistrat, Gilbert Azibert, ambii fiind de asemenea inculpaţi, privind o investigaţie care îl viza în 'afacerea Bettencourt', în schimbul promisiunii unui post de prestigiu la Monaco pentru acesta din urmă.AGERPRES