”În multe locuri, funcţionarul se foloseşte, nu de bâtă, ci de această minunată tehnologie. Informatica nu aduce neapărat un câştig de democraţie. Eu nu cred că totul se rezolvă în societatea noastră dacă introducem tehnologii noi, ci dacă raţionalizăm lucrurile. S-au cheltuit câteva sute de milioane de euro pe programe informatice care nu sunt puse cap la cap, nu sunt interconectate. Fiecare ministru a căutat să creeze insule de tehnologie. Nu cred că se poate rezolva peste noapte modernizarea unei administraţii numai prin suportul tehnologic şi minunatele produse pe care le visează şi le realizează inginerii. Cred că este nevoie de o schimbare fundamentală de mentalitate. Este nevoie să schimbăm filosofia noastră de a fi, filosofia statului de a fi. Aceste lucruri se pot face printr-o mai bună organizare”, a afirmat Dîncu, citat de Agerpres. În opinia acestuia, ideea că maşinile rezolvă totul este una periculoasă pentru societate, iar eliminarea ştampilei din administraţie ar fi minunată.

”Ne chinuim zilnic în comitete interministeriale referitor la reforma în administraţie. Debirocratizarea nu face altceva decât să se se reproducă apoi în cadrul macro. Tai o bucată, apar altele două… Noi am uitat de unde am plecat cu debirocratizarea, iar acum vorbim despre birocraţie ca şi cum ar fi un dezastru care cuprinde societăţile contemporane. La acest moment, creăm o strategie de modernizare administrativă, constituită pe baze raţionale. Avem un proiect pe care am încercat să-l accelerăm care înseamnă simplificarea administrativă, debirocratizare”, a apreciat Vasile Dîncu. Potrivit acestuia, domeniile în care lucrează acum cu câteva echipe sunt evidenţa persoanelor, unde se încearcă simplificarea procedurilor, apoi în zona înmatriculărilor de autovehicule, a construirii de imobile, a taxelor, domeniul muncii şi protecţia copilului, recunoaşterii şi echivalării diplomelor etc.