'Vă scriem public direct, folosind calea unei scrisori deschise, deoarece declaraţiile pe care le-aţi făcut pe data de 26 octombrie (…) aduc gravă atingere imaginii justiţiei şi necesită, faţă de impactul negativ al acelor declaraţii asupra bunei funcţionări a democraţiei din România, un răspuns public din partea judecătorilor. Astfel, la întrebarea – legitimă în contextul actual – privind riscul manifestat de excesele procurorilor anticorupţie, aţi afirmat că 'acest lucru trebuie să îl decidă poporul român, cum ar trebui să se comporte procurorii şi judecătorii pentru a-şi face treaba. Eu vreau să subliniez doar succesul extraordinar al României în acest domeniu'. Este de neînţeles motivul pentru care reprezentantul Statelor Unite, ţară care este luată ca reper pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor individuale, face apel la 'justiţia populară', o formă de justiţie străină de statul de drept şi specifică regimurilor totalitare, cu rădăcini în gândirea de drept sovietică', se arată în scrisoarea deschisă.

Autorii scrisorii susţin că ambasadorul SUA a afirmat că aplaudă succesele luptei anticorupţie, indiferent care sunt mijloacele folosite pentru a le obţine.

'Afirmaţiile dumneavoastră, cum a fost cea cu 'aplauzele', sunt primejdioase pentru democraţia romanescă, deoarece întăresc mentalitate extrem de periculoasă că scopul scuză mijloacele. În justiţie, mijloacele pot perverti scopul. Vă reamintim că România este o ţară aflată la 27 de ani depărtare de comunism, o ţară în care mentalitatea represivă a instituţiilor de forţă, implementată iniţial de consilieri sovietici, apoi de educatori români formaţi şi educaţi de acei consilieri, nu s-a schimbat peste noapte doar prin faptul că România a declarat că a trecut de la dictatură la democraţie', se menţionează în documentul citat.

Autorii scrisorii îi solicită lui Hans Klemm ca, atunci când va mai lua în discuţie aspecte legate de justiţie, să aibă în vedere situaţia de ansamblu, atât cu părţile pozitive, cât şi cu cele care mai necesită îmbunătăţiri sau corecţii.

'Ca reprezentant al ţării care a ajuns să fie prosperă şi puternică pentru că a pus omul în centru, cu drepturile şi libertăţile sale, aveţi o expertiză enormă pe care o puteţi împărtăşi cetăţenilor români. Lupta împotriva corupţiei trebuie susţinută, dar tocmai din acest motiv nu se pot ignora excesele, abuzurile ori încălcările drepturilor procesuale care pot duce în timp la discreditarea acestei lupte', se precizează în scrisoarea deschisă semnată de judecător Dana Gârbovan (UNJR) şi judecător Gabriela Baltag (AMR).