”Noi considerăm că tarifele vacanțelor pentru 2018 nu sunt cu mult diferite față de cele de anul trecut și nici char față de cele din 2016. Singura diferență, să spunem, de la un an la altul, este poate o cerere mai mare”, este de părere Mădălin Măncilă, director general Concediu.com.

Deși inflația a ajuns la peste 5%, agențiile turistice, în relația cu furnizorii externi și cei interni încearcă să păstreze tarifele la un nivel mai scăzut, deoarece o vacanță este binemeritată de oricine și nu ar trebui ca tariful să influențeze decizia de cumpărare a acesteia. 

Românii preferă atât vacanțele în țară, cât și vacanțele în străinătate. În momentul de față, peste 70% din români călătoresc în țară, dar asta nu înseamnă că aceștia nu călătoresc și în străinătate, însă 70% dintre cei care își permit să călătorească, au cel puțin o vacanță în România. 

”Trăim într-o perioadă în care timpul este foarte limitat, în care muncim mult, ne odihnim puțin și mergem în vacanțe, din păcate, și mai puțin. În aceste condiții, zilele libere pe care le prindem, sfărșiturile de săptămână și sărbătorile naționale ne fac să ne gândim mai mult la vacanțe și la timp liber”, spune Mădălin Măncilă.

Litoralul românesc este împărțit în două: zona de nord și zona de sud. Eticheta pe care o poartă litoralul nostru este aceea de vacanță de weekend, cea mai mare afluență de turiști fiind în continuare în weekend. Totuși, tot ceea ce dezvoltă pe litoralul românesc, se dezvoltă în direcția sejururilor. Toate investițiile care se fac, de către mediul privat, pe litoral și mai ales în partea sudică a acestuia, se fac cu gândul de a încuraja sejururile de cinci sau șapte nopți.  Crește turismul de sejur, chiar dacă weekendurile sunt perioade foarte aglomerate. 

Din punct de vedere al serviciilor, litoralul românesc duce lipsă de locuri de muncă, anul acesta mai mult decât în anii anteriori. ”Este foarte greu să oferi servicii de calitate atunci când nu ai o continuitate la nivel de resurse umane”, susține Mădălin Măncilă.

Când vine vorba de cele mai populare destinații de vară preferate de români în afara țării, directorul platformei Concediu.com consideră că românii sunt destul de conservatori și rareori testează destinații noi. Totuși, destinaţiile străine, cu precădere Turcia și Grecia, rămân în topul preferinţelor datorită raportului calitate/preţ, distanţei relativ mică faţă de România, serviciilor bune oferite de hotelieri şi, mai ales, numeroaselor atracţii turistice. Bulgaria se menţine constant în cărţi pentru concediile multor români în vara acestui an. Este o destinație preferată în continuare de mulți și pentru că și-au dezvoltat serviciile, mai ales cele de all-inclusive, cu mult înaintea noastră. În România a durat foarte mult până când hotelurile au scos oferte de all-inclusive. Conceptul de all-inclusive este foarte greu și riscant de realizat. Hotelurile pot avea pierderi uriașe dacă nu studiază foarte bine profilul de client.

Proiectul turistic Concediu.com este dezvoltat de agenţia de turism Millennium Tour. Concediu.com este un portal care permite rezervarea de pachete turistice integrale (cazare, transport, masă) de la mai mulţi turoperatori, atât în străinătate cât şi în România. Site-ul înglobează peste 3.000 de pachete turistice, în peste 40 de destinaţii, din care 80% sunt pentru destinaţii externe.