CITEŞTE ŞI

Editoriale

Închisoarea învrăjbirii noastre

Autor: |

Nebunia care a cuprins România odată cu anunţul intenţiilor coaliţiei aflate la Putere de a graţia o parte dintre condamnaţi pentru a face loc în penitenciarele supraaglomerate şi de a modifica legislaţia pentru a dezincrimina, de exemplu, abuzul în serviciu dovedeşte, încă o dată, că suntem o ţară care vede totul doar în alb şi negru.

Fără îndoială, este normal ca poporul să dezbată chestiunile care îl privesc, dar radicalizarea discursului - mai ales atunci când majoritatea celor care se poziţionează la extreme nici măcar nu au avut curiozitatea de a înţelege despre ce este vorba – nu este deloc calea către o societate sănătoasă.

Pentru mulţi, dezbaterea despre eventuala ordonanţă de urgenţă privind amnistia şi graţierea a devenit principalul subiect de dispută. Doar pentru că este mai simplu de înţeles de ce nişte condamnaţi trebuie eliberaţi. Supraaglomerarea din penitenciare şi presupusele penalităţi aplicate de CEDO ţării au fost argumente mai mult decât suficiente. Cine să gândească mai departe de o declaraţie văzută la televizor?

Cei mai limpezi la minte au văzut însă şi dincolo de prima perdea de fum atrăgând atenţia că dezincriminarea abuzului în serviciu poate însemna că, frizând absurdul, un preşedinte de asociaţie de locatari va putea plăti lunar femeia de serviciu cu mii de euro doar pentru că aşa doreşte el, impunând totodată majorarea întreţinerii pentru a-şi acoperi financiar excesul. Culmea, conform modificărilor propuse, acelaşi preşedinte - ca reprezentant al locatarilor - ar trebui să fie singurul care are dreptul să se autodenunţe pentru abuz. Este, desigur, o situaţie împinsă la extrem pentru a fi pe înţelesul tuturor. Una care ar trebui să îi lămurească de ce abuzul în serviciu nu trebuie dezincriminat.

Revenind la fapte reale, mai trebuie lămurit un detaliu important: dacă un Guvern este legitim nu înseamnă şi că orice decizie a acestuia este legitimă, aşa cum nu orice măsură propusă de partidul ajuns la Putere - după alegeri la care au participat toţi românii care au dorit asta - trebuie să fie adoptată doar pentru că votul a asigurat acestei formaţiuni politice majoritatea parlamentară necesară formării Executivului. Toate măsurile care privesc o ţară trebuie trecute prin filtrul minţii, gândite pe termen lung, fără a da frâu liber unor reacţii colerice neproductive.

Din nefericire, sunt puţini cei care încearcă să iasă din penitenciarul propriilor limite de înţelegere a realităţii şi privesc mai departe de data următoarei pensii sau viitorului salariu. În spatele noilor perdele de fum care au învrăjbit o naţiune aflată la un pas de intrarea în nermalitate după tumultul alegerilor se ascund teme cel puţin la fel de importante pe termen lung. Să ne gândim doar la investiţiile care, conform noului Buget, sunt cele mai mici din 2006 încoace.

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DCNews

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

Editoriale

28 februarie 2017

Promotorii schimbării sustenabile

Editoriale

27 februarie 2017

Ministrul ar trebui să răspundă ca un CEO

Editoriale

27 februarie 2017

Un stat de drept nu poate fi decât minimal

Editoriale

27 februarie 2017

Pace socială prin război cu cetățenii

Editoriale

24 februarie 2017

Antreprenoriat feminin. Perspective în PR

Editoriale

20 februarie 2017

TVA – Nevoia de reformă

Editoriale

20 februarie 2017

Încredere, nu şantaj şi complicitate

Editoriale

20 februarie 2017

Tot ce este ieftin costă mai mult

Editoriale

13 februarie 2017

Schimbarea începe cu cel din oglindă

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.