Decizia de suspendare a dreptului de vot pentru actionarul bancii respective urmeaza sa fie luata in Consiliul de Administratie al BNR, spune Cinteza.

Omul de afaceri Ilie Carabulea şi complicele său Marian Mîrzac, au fost arestaţi preventiv pe 29 de zile pentru fapte corupţie, Curtea de Apel Bucuresti respingand, la inceputul acestei recursurile fata de masura preventiva, formulate de cei doi, dar si recursul facut de procurorii DNA. Ca urmare a deciziei Curtii, Carabulea a ramas in detentie, in vreme ce Radu Mustăţea, membru in CA al Carpatica Asig, societatea de asigurari detinuta de Carabulea, vizat şi el în dosar, va fi cercetat în libertate. 

Problema suspendarii dreptului de vot pentru Ilie Carabulea, actionarul majoritar al Bancii Comerciale Carpatica, s-a mai pus si in 2012, cand omul de afaceri a fost arestat si condamnat apoi in alt dosar. BNR a considerat insa atunci ca nu este necesara o astfel de masura, situatia patronului neafectand activitatea bancii, despre care Nicolae Cinteza declara la momentul respectiv ca este condusa de bancheri cu experienta. Desi reputatia actionarului fusese clar afectata inca de la acel moment, Cinteza a aratat ca legea il proteja de o suspendare a drepturilor de actionar, o alta conditie necesara a fi indeplinita cumulativ pentru o astfel de masura fiind dovedirea faptului ca actionarul respectiv a intreprins acte contrare intereselor bancii.

Se va vinde Banca Carpatica?

Informatia ca Banca Carpatica este de vanzare este vehiculata de mult timp in piata. Desi a avut cumparatori interesati, Carabulea a tinut la pret. 

"Exista interes major pentru bancile locale care sunt de vanzare, dar sunt actionari romani care, desi e evident ca intr-un eventual necaz nu au bani sa injecteze capital, tin totusi la pret", a declarat, la Sinaia, Nicolae Cinteza. Seful supravegherii din BNR aminteste situatia bancii RIB. "I-am zis actionarului ca o sa ajunga sa dea bani sa o vanda. In 2008 a avut o oferta exceptionala de pret, dar a vrut dublu. In final si-a recuperat din vanzare doar imprumuturile subordonate si a ajuns aproape la ce i-am spus", a aratat Cinteza.