Yiannis Stournaras nu a indicat data exactă şi valoarea emisiunii de obligaţiuni din acest an.După patru ani în care au fost adoptate măsuri dure pentru reducerea datoriei, două pachete de asistenţă financiară, în valoare de 240 miliarde de euro (330 miliarde de dolari), şi impunerea de pierderi deţinătorilor privaţi de obligaţiuni, Grecia se aşteaptă la revenirea pe creştere a economiei în acest an.

Încurajată de scăderea randamentului obligaţiunilor, Grecia ar putea vinde emisiuni de bonduri pe cinci ani, în valoare de 1,5-2 miliarde de euro, pentru a testa apetitul investitorilor, în prima jumătate din 2014. Banii obţinuţi ar completa ajutorul financiar extern. Grecia va primi în trei părţi următoarea tranşă de 8,3 miliarde de euro (11,4 miliarde de dolari) din pachetul de asistenţă financiară, urmând ca la sfârşitul lunii aprilie ţara să primească 6,3 miliarde de euro (8,7 miliarde de dolari) pentru a-şi achita datoriile scadente în mai, a anunţat marţi şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, la Atena.

Alte două părţi de câte un miliard de euro vor fi alocate în iunie şi iulie, în funcţie de progresele înregistrate de Grecia în adoptarea reformelor promise, a explicat şeful miniştrilor de Finanţe din zona euro. Suma anunţată de Jeroen Dijsselbloem nu include tranşa de la FMI, care este achitată separat. 'Suntem asiguraţi că Grecia este deplin finanţată în următoarele 12 luni', a afirmat şeful Eurogrupului.

Ce se va întâmpla după cele 12 luni este o incertitudine, deoarece depinde de condiţiile de pe pieţe şi de evoluţia economiei elene. Săptămâna trecută, un oficial din zona euro a declarat că nu există planuri pentru al treilea pachet de asistenţă financiară, iar o astfel de opţiune va fi luată în considerare numai la solicitarea Greciei.

Randamentele obligaţiunilor guvernamentale elene pe zece ani au scăzut la aproximativ 6,5%, de la peste 30% în ultimii doi ani, o îmbunătăţire considerabilă. Comisia Europeană estimează că, după şase ani de recesiune, economia Greciei va creşte anul acesta cu 0,6% şi cu 2,9% anul viitor. Dar rata şomajului, prognozată la 24% anul viitor, şi nivelul ridicat al datoriei reprezintă dificultăţi în calea redresării Greciei.

Sursa: Agerpres