Cum ați ajuns să faceți parte din echipa de start a revistei Capital?
George Vulcănescu: Cred că am fost omul potrivit la locul potrivit. (De fapt am fost mai mulţi. Cam toţi din echipa de start a Capital, în noiembrie 1992.) Dar asta aveam să realizez însă mult după ce am părăsit redacția. Am fost „racolat“ de Ionuț Popescu. El era cunoscut după semnătura în pagina economică a unui cotidian și fusese deja cooptat. Pe vremea aceea nu se putea încropi o redacție nouă doar după semnăturile din publicațiile economice. De altfel, așa cum aveam să aflu, elvețienii nu voiau la Capital ziariști „contaminați“ în școala de presă economică formată înainte de 1990. Eu cu Ionuț ne ştiam de la conferințele de presă de la BNR. Faptul că împărtășeam aceleaşi opinii despre economie, şi mai ales despre presă, a ținut loc de recomandare. Am avut o reţinere când cel ce avea să ajungă peste ani ministru de finanțe – am menționat acest detaliu pentru că are legătură cu Revista Capital – mi-a propus să mă întâlnesc cu redactorul şef, Valentin Negoiţă. Ionuț avea studii economice. Eu nu. Iar vechimea mea în presa economică era de doar un an. Argumentul suprem a fost că nici Valentin Negoiță nu era „aseist“. La fel nici redactorul șef adjunct, Doru Lionăchescu – inginer de aeronave reconvertit. Şi, cum presa română era plină de „tecemiști“ (am fost doi în redacţie, cu Petre Barbu), am renunţat la inhibiţii. M-am întâlnit cu Valentin şi Doru. Dacă mai aveam vreo urmă de îndoială în privinţa compatibilităţii dintre noi, s-a risipit pe loc. Nicio privire pe deasupra ochelarilor şi nici mânecuţe de contabil.
Ce dificultăți ați întâmpinat în primii ani la revista Capital?
George Vulcănescu: Revista care urma să apară nu era vreo publicaţie ezoterică, împănată cu formule de calcul, algoritmi şi articole de lege. Tot ceea ce urma să facem era o revistă care să aducă profit din reclamă, condiționată de vânzarile la chioșc și numărul de abonamente. Nu urma să fie vreo publicație nișată, tipărită din cotizaţii sau din cine ştie ce subvenţii mascate de la stat, și distribuită obscur. Condiția de bază era să facem din economie un subiect comestibil. Iar asta era o provocare de nerefuzat. Faptul că ne ştiam, parcă de când lumea, a constituit fermentul care ne-a ajutat pe toţi, și pe fiecare, individual. Asta a fost cu adevărat o experienţă unică. Și am mai avut o șansă: am învățat economia pas cu pas. Făcea România un pas, făceam și noi câțiva. În 1992, cam totul era la început în România (nu știam, Gigi Becali era la avansați). Şi concepte de economie de piaţă, şi definiţii, şi calculul rentabilității unei investiții, şi calculul dobânzilor, și a inflației, și importanţa unui zero (în plus sau în minus)…Și multe altele. Am crescut odată cu Revista Capital, iar baza a ceea ce ştiu despre meseria de jurnalist şi despre economie am dobândit-o de la România și de la colegii mei de redacție. Faptul că, aparte de specializarea pe zona financiar-bancară, am abordat subiecte din perspectiva politică mi-a dat, ulterior, anvergură. Faptul ca am aplicat know-how-ul, impus de editorul elvețian Ringier, mi-a dat adresabilitatea. Tot ce ştiu astăzi a fost testat în creuzetul Capital. Nu a fost tot timpul ușor, nu a fost nici măcar frumos tot timpul.
Numiți un articol/subiect publicat sau campanie derulată în Capital în acea perioadă, care a avut un impact major pentru societatea românească.
George Vulcănescu: Nu vă voi plictisi cu realizările mele. Ce vă spun vouă, celor tineri, jocul MMM sau SAFI și FNI – subiecte cu care am crescut vânzările Capital, hăhăt, cu ani în urmă? Să vă mai spun că Revista Capital și-a consolidat poziția pe piață prin contribuțiile individuale ale ziariștilor ei? Care la rândul lor și-au crescut cota, fiecare pe segmentul de piață pe care era stăpân. Nu! O să vă spun aceeași poveste, dar într-un alt mod…
Vă amintiți o întâmplare mai specială din perioada în care ați lucrat la Capital?
George Vulcănescu: Paradoxal, una din cele mai frumoase amintiri despre Capital este de data recentă. La 20 de ani de la despărțirea de Capital am primit, deunăzi, o invitaţie de la Ambasada Canadei, la aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea ţării frunzei de arţar. Nemaiștiind cum și unde să mă găsească mi-au trimis invitația pe adresa actuală a Revistei Capital! Să fi vrut cineva să mă recompenseze pentru activitatea din presă și nu ar fi reușit mai bine. Nici o distincţie primită ca jurnalist, v-o spun din experiență, nu valorează mai mult decât sentimentul că nu ți-ai făcut meseria degeaba.
Ce mesaj aveți pentru cititorii de astăzi ai Capital?
George Vulcănescu: Doresc celor care diluiesc (că nu se mai spune conduc, și nici măcar manageruiesc) astăzi viitorul Revistei Capital să redea şansa ziariştilor de la Capital să își facă meseria aşa cum am avut noi, cei din echipa de start, șansa să o facem. Ocrotiți și încurajați ogoliul acestei meserii și toată lumea va avea de căștigat: ziarist, revistă, acționariat! Acesta este mesajul meu de „La mulți ani, Capital!“
