CITEŞTE ŞI

Actualitate

Gazprom anunţă o nouă rută de aprovizionare cu gaze naturale via Marea Neagră

Autor: |

Grupul energetic rus Gazprom a anunţat, miercuri, că a semnat un memorandum de înţelegere cu grupul italian Edison SpA şi firma greacă DEPA cu privire la aprovizionarea cu gaze naturale ruseşti a Europei, prin Marea Neagră, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Într-un comunicat de presă, Gazprom precizează că, în conformitate cu memorandumul semnat la Roma, părţile semnatare sunt interesate de o rută care să permită livrarea de gaze naturale ruseşti printr-o conductă ce va traversa Marea Neagră şi, apoi, 'via terţe ţări' până în Grecia, ulterior fiind transportat 'din Grecia până în Italia'.

Părţile semnatare intenţionează să profite de lucrările deja realizate de Edison SpA şi DEPA în cadrul proiectului ITGI Poseidon (Turkey-Greece-Italy interconnector).

"Dezvoltarea capacităţilor intra-europene de transport de gaze este o componentă importantă a îmbunătăţirii siguranţei livrărilor de gaze naturale, inclusiv a celor din Rusia, către consumatorii din întreaga Europă', a declarat directorul general de la Gazprom, Alexei Miller.

Semnarea acestui memorandum vine după abandonarea proiectului gazoductului South Stream, în luna decembrie 2014, şi a impasului în care se găseşte proiectul alternativ Turkish Stream, ca urmare a tensiunilor dintre Ankara şi Moscova. AGERPRES

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.