Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri, el este acuzat că, în calitate de consilier superior în ANAF- Direcţia Generală de Coordonare Inspecţie Fiscală, în iulie 2010, a pretins şi primit de la un denunţător, reprezentant al unei societăţi, echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul instituţiei pentru soluţionarea favorabilă a unei contestaţii formulate de firma omului de afaceri împotriva unei decizii de impunere.

DNA precizează că decizia de impunere respectivă, privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la bugetul statului în valoare totală de peste 13 milioane lei, fusese emisă ca urmare a unei inspecţii fiscale de către reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova.

'Ulterior, decizia de impunere a fost desfiinţată parţial de ANAF- Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în sensul diminuării obligaţiilor de plată de la bugetul statului, de la suma de 13.034.043 lei la suma de 1.097.923 lei', susţin procurorii.

În cauză, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra sumei de peste 21.000 lei depusă de Romeo-Florin Nicolae la Trezoreria Ploieşti.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii dispuse în cauză. AGERPRES