"De luni începând, zi de zi, aici, sub autoritatea Comisiei de Muncă a Camerei Deputaţilor, Comitetul Naţional de Iniţiativă, pe care îl prezidez, împreună cu partenerii sociali naţionali reprezentativi, adică confederaţii la sindicale şi confederaţiile patronale reprezentative, prin reprezentanţi, vor lucra pe textul de iniţiativă legislativă de modificare a Codului Muncii. Avem două. Sper să avem două săptămâni pline astfel încât la sfârşitul celor două săptămâni să prezentăm plenului Comisiei un raport final cu puncte de vedere şi cu articole pe care ne-am înţeles, evident cu puncte puncte de vedere şi articole pe care nu ne-am înţeles şi unde va fi nevoie de o decizie politică", a spus Dumitru Costin, la finalul discuţiilor din cadrul Comisiei pentru Muncă din Camera Deputaţilor. 

Acesta a afirmat că este pozitiv faptul că există voinţă politică, atât la "cei de pe zona stângii cât şi de pe zona dreptei" care au comunicat că doresc ca această iniţiativă civică să fie tranşată prin vot în cadrul acestei sesiuni parlamentare. 

"Ceea ce mă dezamăgeşte însă este poziţia Guvernului României, şi nu numai a acestui Guvern, ci şi a precedentelor, pentru că de când am înregistrat iniţiativa civică la Senatul României, în urmă cu aproape doi ani de zile, în ciuda faptului că atât Comisia de Muncă de la Senat cât şi cea de la Camera Deputaţilor au cerut oficial miniştrilor Muncii din ultimii doi ani, miniştrilor pentru Relaţia cu Parlamentul din ultimii doi ani, din toate Guvernele, au cerut acestora punctul de vedere al Guvernului, iar astăzi aud de la doamna secretar de stat Stăniloiu, din Ministerul Muncii, că Guvernul României nu are după doi ani un punct de vedere. Pentru mine este de neimaginat. Mai degrabă cred că au un punct de vedere pe care nu vor să îl comunice", a precizat Dumitru Costin. 

Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Iolanda Stăniloiu, prezentă la dezbaterile din Comisia Muncii, a declarat iniţial că Ministerul nu susţine iniţiativa. 

"Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor deputaţi, eu nu aş mai insista pe argumentele pe care Guvernul deja le-a adus în această dezbatere. Menţionez doar că, în continuare nu susţinem această iniţiativă, cu tot respectul pentru partenerii noştri sociali care au promovat-o şi o promovează cu pasiune şi entuziasm. Am dori o dezbatere mai amplă, mai profundă, într-un moment politic mai oportun pentru promovarea acestei iniţiative. Aceasta este poziţia noastră', a spus Iolanda Stăniloiu. 

Ulterior, aceasta a precizat că Ministerul Muncii nu are încă un punct de vedere al Guvernului.

"Noi nu avem încă punctul de vedere al Guvenului. Deci ceea ce am exprimat aici este o poziţie a grupului de lucru format din Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor cu nişte concluzii care au fost trimise către Guvern şi de la care aşteptăm noi înşine această poziţie pe care, evident, când o vom avea o vom transmite cu celeritate", a mai declarat Iolanda Stăniloiu.AGERPRES