Aflată la aproape 3.000 de kilometri de România, Dana Cortina conduce acum destinele rețelei oficiale de dealeri a grupului Volkswagen din Spania. Deși ajunsese una dintre cele mai apreciate femei din businessul auto românesc, ea a ales să plece din țară la începutul lui 2014, după 16 ani în care a muncit, mai întâi, pentru a pune pe picioare o companie pornită de la zero și, mai apoi, pentru a trece cu bine peste perioada dificilă din timpul crizei vânzărilor de automobile care a început în 2008. „La Porsche România și Porsche Inter Auto, am avut parte de o experiență unică, greu de repetat: 16 ani într-o companie pornită de la zero, euforia anilor de creștere a pieței auto, perioade de mare cumpănă în timpul crizei“, a mărturisit, în exclusivitate pentru Capital, Dana Cortina. „Toate aceste mo­mente frumoase, tumultuoase, provocatoare și dificile le-am petrecut alături de niște oameni extraordinari, buni profesioniști și de mare caracter, care mi-au mers la suflet. Acum, în Spania, îmi lipsește partea aceasta, de suflet“, continuă actualul manager general al Volkswagen Group Retail Spain (VGRS).

Compania condusă de Dana Cortina până la finalul lui 2013, Porsche Inter Auto (PIA), ajunsese la afaceri de 140 de milioane de euro la acea dată și un profit net de 1,6 milioane de euro, bani obținuți din comercializarea și activitatea de service a celor cinci centre din București și Timișoara. Divizie a Porsche Inter Auto GmbH & Co KG din Salzburg, firma din România comercializează mașini ale mărcilor Porsche, Volkswagen, Audi, Seat și Skoda, având în portofoliu și autovehiculele comerciale Volkswagen, dar și Weltauto, brand dedicat vânzărilor de mașini de ocazie.

„În România am avut o șansă extraordinară din punct de vedere profesional. Am făcut parte din echipa care a înființat Porsche România, am trăit atât anii cu creșteri spectaculoase în comerțul auto cât și cea mai puternică criză înregistrată de industria noastră într-o țară europeană. Pentru mine, cea mai mare realizare a fost faptul că am reușit să ieșim din criză ca o companie puternică, stabilă, cu rezultate foarte bune pe toate planurile. Lecția căderii abrupte a pieței auto a fost foarte dură, dar, având o strategie de criză care s-a dovedit corectă, am progresat foarte mult în toți acești ani“, povestește Dana Cortina despre anii petrecuți în sediul din Pipera. E demn de menționat că, în timp ce majoritatea comercianților de mașini din România abia reușeau să își tragă suflul după criză, PIA  avea, în 2010 de exemplu, un profit de 893 de mii de euro, care aproape s-a dublat până la plecarea Danei Cortina de la conducerea firmei. În ciuda acestui succes incontestabil, sau poate tocmai din acest motiv, ea acceptă să preia, începând cu februarie 2014, frâiele Volkswagen Group Retail Spain, companie care gestionează activitatea a 64 de dealership-uri în toate regiunile importante ale Spaniei. „În 2014, cu sentimentul că mi-am făcut datoria față de compania în care am crescut, am considerat că a venit timpul unei noi experiențe. Așa am acceptat provocarea de a pleca în Spania, într-o poziție similară, dar de o altă complexitate și dimensiune. Pentru a vă face o imagine, cifra de afaceri a VGRS este de șase ori mai mare decât a PIA“, explică Dana Cortina motivele plecării din România. Un calcul simplu ne arată că, în acest moment, ea are în subordine o firmă cu afaceri de aproape un miliard de euro, care au crescut cu 18% față de anul precedent. De asemenea, față de cele 450 de persoane din cadrul PIA, la VGRS sunt mai bine de 1.600 de angajați.

O adevărată încercare

Organizarea companiei spaniole care gestionează activitatea dealerilor oficiali ai grupului Volkswagen presupune o conducere bicefală, iar asta nu ușurează deloc sarcina Danei Cortina. „Cu siguranță management-ul în doi este un «challenge»! Din punctul meu de vedere, singura șansă ca acest model de management să funcționeze cu adevărat  este îndeplinirea mai multor condiții de ambele părți. E nevoie de corectitudine și respect reciproc, inteligență emoțională, abilități deosebite de comunicare și mai ales… maturitate și valori similare de viață. Ambii directori trebuie să aibă o experiență profesională  bogată, care să le confere siguranță și o încredere de sine sănătoasă, așa încât, în luarea unei decizii, să prevaleze întotdeauna interesul firmei și în nici un caz egoul personal. Din acest punct de vedere, împreună cu colegul meu Javier Pladevall, facem o echipă managerială care funcționează foarte bine, cu rezultate vizibile pe toate planurile“, declară șefa româncă a Volkswagen Group Retail Spain.

Întrebată despre diferențele dintre angajații români de la PIA și cei spanioli ai VGRS, Dana Cortina ne mărturisește că evită să facă aprecieri generale: „Cred că fiecare om merită să fie judecat după propriile calități și fără prejudecăti. În același timp, consider că procentajul de «oi negre» dintr-o organizație este egal, indiferent de țară, tip de companie etc.“

În final, fosta șefă a Porsche Inter Auto, actual director general al VGRS, a explicat pentru Capital cum își vede viitorul și care sunt principalele sale atuuri. „Întotdeauna mi-am făcut cu pasiune job-ul, fără să mă preocupe în mod special ideea de carieră, așa că îmi folosesc toată experiența și cunoștințele acumulate în dorința de a contribui la dezvoltarea VGRS, pe măsura așteptărilor din partea concernului. Îmi doresc ca întotdeauna să am parte de un job cu provocări interesante“, conchide Dana Cortina.

 

Cred că în business sunt puternică atunci când e cel mai mult nevoie. În momentele de criză, am curajul să iau decizii dificile și să-mi asum responsabilitatea consecințelor.
Dana Cortina, director general VGRS

37.000 de mașini vinde anual Volkswagen Group Retail Spain