Marea Neagra a devenit în ultimii 20 ani principalul nod de legătură a livrărilor de țiței sau gaze din Rusia, Kazahstan, Azerbaijan sau Iran. Dacă Iranul a avut de suferit din cauza emborgoului impus și ridicat în 2016, Rusia și-a redus livrările ca parte a înțelegerii cu OPEC sau a reducerii prezenței în regiune si prin transferul livrărilor de țiței din Marea Neagră către Marea Baltica. Cele două țări deprinse în 1991 din fosta Uniune Sovietică – Azerbaijan și Kazahstan -, au continuat să își extindă activitățile si prezența în regiunea Mării Negre.
Aceste direcții au fost determinate și de investițiile realizate anterior pentru dezvoltarea amplelor perimetre de gaze și titei din bazinul Mării Caspice – Tengiz și Kashagan în Kazahstan, respective Shah Deniz și Azeri-Chirag-Deepwater Gunashli (ACG) în Azerbaijan. Zăcămintele Kashagan si ACG au intrat recent în exploatare, producția medie actuală fiind de 55.000 de barili/zi pentru ACG și de 180.000 barili/zi pentru Kashagan.
România, ignorată de ruși
Din punct de vedere geostrategic, România a fost ignorată de Rusia când a început în 1960 construcția amplei conducte de aprovizionare cu țiței a rafinăriilor din regiune și din Europa. Un exemplu în acest sens este conducta Prieteniei (Druzhba), una dintre cele mai mari conducte de transport țiței din lume, cu o lungime de 4.000 de kilometri, care face legătura legătura între rezervele din Rusia, și în mică măsură din Kazahstan, și țări precum Ucraina, Belarus, Letonia, Lituania, Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia și Germania.
Paradoxal, deși importă mai mult de jumătate din țițeiul consumat, România nu se numără printre statele membre ale Uniunii Europene în care riscurile geopolitice pot afecta în mare măsură aprovizionarea cu petrol. România este într-o poziție privilegiată, având o producție internă anuală de circa 4,2 milioane tone de țiței și de 11 miliarde metri cubi de gaze naturale. La producţia medie anuală din ultimii ani și în condiţiile unui declin anual constant al rezervelor interne de 5% la gaze naturale si titei se poate aprecia că rezervele actuale de ţiţei ale României s-ar putea epuiza într-o perioadă de aproximativ 23 de ani, iar la gaze de aproximativ 14 ani. Rezervele de țiței sunt limitate, în condițiile în care descoperirile din ultimii 30 de ani pot fi catalogate ca modeste. În plus, perspectivele privind evidențierea de noi rezerve sunt condiționate de investițiile în domeniul explorării geologice ale producătorilor autohtoni și companiilor internaționale care activează pe teritoriul României, dar și de evoluțiile internaționale ale prețului la țiței și produse petroliere.
Totodată, România deține o poziție favorabilă la nivel european din perspectiva independenței de sursele externe de gaze naturale. O direcție pentru susținerea producției interne ar putea veni din zona perimetrelor de mare adâncime din Marea Neagră, unde explorările realizate de ExxonMobil și OMV Petrom au evidențiat rezerve de gaze între 42 și 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Și compania Black Sea Oil and Gas a anunțat la începutul acestui an că a descoperit în Marea Neagra rezerve de 10 – 20 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, iar producția ar putea începe în 2019 și ar implica investiții de până la 500 milioane de dolari.
Tranzit pentru resursele din zona Mării Caspice
Totodată, România are o bună infrastructură pentru recepția țițeiului din zona Mării Negre (Oil Terminal, Midia Marine Terminal), dar și transferul acestuia pe plan intern, către rafinăriile românești Petrobrazi Ploiești, Petrotel Ploiești, Petromidia Năvodari, dar și către unități din regiune.
Midia Marine Terminal, parte a Grupului KMG Internațional, operează un terminal plutitor la circa 9 km în largul Mării Negre, cu o capacitate anuală de transfer de 24 milioane tone țiței, racordat la parcul de rezervoare ( 480.000 tone) a rafinăriei Petromidia. Cu o capacitate de depozitare țiței și produse petroliere de 1,5 milioane metri cubi, Oil Terminal este cel mai mare operator de produse petroliere lichide din Portul Constanța, unde deține o rețea dezvoltată de conducte și rezervoare de mare capacitate. Tot în Portul Constanța și-a anunțat intenția de a dezvolta un terminal petrolier și gigantul american Archer Daniels Midland, prin compania Minmetal.
În prezent, sistemul naţional de transport al ţiţeiului prin conducte (3.800 km, 24 de judeţe din România) este folosit la doar o treime din capacitate, ca urmare a reducerii activităţilor desfăşurate de operatorii din industria de petrol din România (în 1990 erau operaționale 10 rafinării, acum mai sunt doar trei unități).
Azerii și kazahii, interes major pentru M.Neagră
De acest potențial uriaș pe care îl are România s-au arătat interesate atât Kazahstan cât și Azerbaijan. Cu o producție anuală de circa 80 milioane de tone de țiței, Kazahstanul este forțat prin creșterea producției în perimetriul Tengiz, și începerea exploatării perimetrului Kashagan să își consolideze rutele de export și implicit, un drum al tranzitului țițeiului către Europa. Prin conducta CPC (Caspian Consortium Pipeline) ce face legătura între zăcămintele din vestul Kazahstanului, Rusia si portul de la Marea Neagră – Novorossiysk s-au înregistrat în perioada ianuarie-iunie o majorare cu circa 25% a cantităților de țiței, până la un nivel de 27,2 milioane de tone. Din această cantitate, peste 90% a provenit din Kazahstan (24,6 milioane tone), iar restul din Rusia.
Rezervele dovedite ale perimetrelor situate în apropierea conductei CPC se ridică la 22 miliarde barili de titei (Tengiz, Kashagan, Karachaganak). În 2016, autoritățile kazahe și un consorțiu de companii petroliere condus de grupul american Chevron, care include și KazMunayGas și Lukoil, au aprobat un plan de investiții în valoare de 36,8 miliarde de dolari destinat majorării producției la câmpul petrolifer Tengiz, de la 27 de milioane de tone pe an în prezent până la 39 milioane tone pe an în 2022. În același timp, rezervele dovedite de țiței ale companiei naționale de petrol și gaze din Kazahstan – KazMunayGas (KMG) se ridicau la începutul lui 2016 la peste 800 milioane tone, incluzând și cotele aferente participărilor în cadrul proiectelor petroliere. Mai mult, compania este prezentă în regiune prin KMG International (fostul Grup Rompetrol), KazMorTransflot – ce deține două tancuri petroliere in Marea Neagra, dar si prin operatorul terminalului de profil din portul Batumi. Prin parteneriatul strategic încheiat recent între KMG și CEFC Energy, KMG Internațional devine platforma de dezvoltare si procesare a țițeiului din Kazahstan către Europa și regiune, fiind susținută de forța financiară a companiei chineze.
În ceea ce privește Azerbaijan, în acest moment politica azeriilor este concentrate pe extinderea rețelei și a partenerilor pentru livrările de gaze naturale, iar în acest sens au anunțat că poartă discuții cu compania naționala din Bulgaria. Totodată, Socar – compania națională de profil este implicată în construcția unei noi rafinării în zona Izmir – Turcia, care
va avea o capacitate anuală de prelucrare de circa 10 milioane tone. În același timp, Socar intenționează să dezvolte prin portul Petkim o alternativă pentru transferul containerelor din zona Mării Caspice si Asia, în detrimentul portului grecesc Piraues, care este deținut în prezent de cea mai mare companie de transport din China – Cosco.
Rezervele estimate ale Azerbaijanului se ridică la peste 8 miliarde barili de țiței și circa 22 trilioane de metri cubi de gaze naturale. În primul semestru din acest an, Azerbaijan a exportat circa 12 milioane tone de țiței, din care peste 2,3 milioane tone a ajuns în Marea Neagra prin porturile Novorossiysk (Rusia) și Supsa (Georgia). Diferența a fost livrată prin portul Ceyhan (Turcia) de la Marea Mediterană.
Începând de anul trecut a fost ridicat și embargoul asupra exporturilor de petrol iranian, astfel că tot mai mult petrol ajunge la Marea Neagră. De aici trebuie să ajungă în Europa de Vest, iar vechea rută, prin Strâmtoarea Bosfor, pare a nu mai fi suficientă.
Rămâne de văzut dacă autoritățile de la noi vor putea dezvolta și angrena infrastructura necesara pentru a beneficia de această oportunitate. În caz contrar, România va rămâne doar consumator de țiței sau gaz asiatic.
UE alimentează din import
Potrivit unui studiu realizat anul trecut de Universitatea Cambridge, 88% din petrolul consumat în UE provenea în 2014 din importuri. Țările din grupul Visegrad (Polonia, Slovacia, Ungaria și Republica Cehă), plus Grecia, au un risc deosebit de ridicat de perturbare a importurilor de petrol, dată fiind dependența lor de țițeiul rusesc. În plus, Rusia este unicul furnizor de țiței pentru Bulgaria, unde Lukoil deține la Burgas, una dintre cele mai mari rafinării din regiune. De asemenea, Gazprom controlează compania națională din Serbia – NIS Petrol și implicit rafinăria Pancevo. Mai mult, doar doi din primii zece furnizori de țiței ai Europei provin din state membre UE – compania norvegiană Statoil și cea olandeză Shell. Rusia, prin Lukoil, Rosneft și alte firme, contribuie cu peste o treime din importurile UE de țiței.
În acest moment, există o intenție din partea Ministerului Energiei împreună cu Oil Terminal, Conpet, Transnafta și NIS Petrol din Serbia pentru realizarea oleoductului Constanţa-Piteşti-Pancevo, respectiv alimentarea rafinăriei Pancevo (Serbia), cu posibilitate de extindere către rafinăria de la Bosanski Brod (Bosnia). Proiectul se află acum în etapa colectării informaţiilor necesare lansării unui studiu de fezabilitate. Conducta va o lungime totală de circa 760 km și o capacitate de tranzit a țițeiului de 7,5 milioane tone/an. Conducta va fi formată din două segmente: 320 km între Constanța – Pitești (construit) și 440 km – Pitești – Naidaș – Pancevo. Investiţia estimată a proiectului se ridică la peste 220 milioane euro.
