Mugur Isărescu a fost validat în funcţia de guvernator, Florin Georgescu – prim-viceguvernator, Bogdan Olteanu şi Liviu Voinea – viceguvernatori. Membri în Consiliul de Administraţie au fost validaţi Gheorghe Gherghina, Virgil Stoenescu, Daniel Dăianu, Agnes Nagy şi Dinu Marin.

Consiliul de Administraţie al BNR este alcătuit din nouă membri numiţi de Parlament, pe o perioadă de 5 ani. Preşedintele Consiliului de Administraţie este guvernatorul Băncii Naţionale a României.

Mugur Isărescu a primit luni aviz favorabil pentru un nou mandat de guvernator al Băncii Naţionale a României din partea comisiilor de specialitate reunite din Camera Deputaţilor şi Senat iar Florin Georgescu a primit avizul pentru postul de prim-viceguvernator.

De asemenea, au primit aviz favorabil Bogdan Olteanu şi Liviu Voinea pentru posturile de viceguvernatori, în timp ce candidatura lui Cristian Popa a fost respinsă.

Bogdan Olteanu a fost votat în unanimitate iar Liviu Voinea a obţinut 30 de voturi pentru, trei împotrivă şi patru abţineri.

Cristian Popa a obţinut doar şase voturi pentru şi 24 împotrivă şi patru abţineri.

Gheorghe Gherghina, Virgil Stoenescu, Daniel Dăianu, Agnes Nagy şi Dinu Marin au primit aviz favorabil pentru posturile de membri în Consiliul de Administraţie al Băncii Centrale. Gheorghe Gherghina a obţinut 36 de voturi pentru, Virgil Stoenescu – 35 de voturi, Daniel Dăianu – 34, Agnes Nagy – 33, iar Dinu Marin – 28.