Parlamentarii au avizat favorabil, în unanimitate, numirea sa. 

"Speranţa pe care o am este ca prin eforturile pe care o să le depun alături de colegii mei, în măsura în care veţi aprecia că merit un vot de încredere, ar fi aceea a dezvoltării unor structuri de cadru şi organizatorice pentru viitor. Datorită mandatului de tranziţie cu care urmează să ne investiţi, chiar dacă sunt conştientă că aşteptările dumneavoastră şi aşteptările populaţiei sunt imense, nu pot să îmi asum împreună cu colegii mei o angajare pe toată reforma societăţii româneşti, însă consider că îmi pot asuma un set de măsuri concrete, limitate ca număr, şi care să asigure cadrul necesar şi organizatoric neutru din punct de vedere politic pe care mă angajez să vi-l prezint până la data de 15 decembrie, după ce o să îmi permiteţi să preiau, în măsura în care îmi veţi da votul de încredere, ministerul, să stau de vorba cu conducerea acestuia, cu partenerii sociali, societatea civilă, după ce am să evaluez situaţia şi posibilităţile pe care le am, pornind de la ceea ce există, de la eforturile pe care miniştrii anteriori ai Muncii le-au depus", a spus Costea în cadrul audierii. 

De asemenea, aceasta a precizat că nominalizarea la Ministerul Muncii a avut în vedere faptul că este femeie, că 'vibrează la sensibilităţile mamelor, copiilor persoanelor vârstnice, ale celor care se află în nevoie'. 

"Cred ca decizia domnului prim-ministru de a mă nominaliza la acest minister a avut în vedere şi faptul că sunt femeie, că vibrez la sensibilităţile mamelor, copiilor persoanelor vârstnice, ale celor care se află în nevoie. Această vibraţie a mea s-a dezvoltat şi face parte din structura mea. (…) Portofoliul pentru care am fost nominalizată este în opinia mea cel mai important prin aria sa de competenţă şi structura acestui minister, din cauza nevoilor populaţiei, iar, pe de altă parte, datorită impactului social pe care orice decizie, a oricărui Guvern, îl produce asupra societăţii", a precizat ministrul propus al Muncii. 

Claudia Ana Costea a subliniat că vrea să respecte angajamentele asumate de Guvernul anterior în ceea ce priveşte Legea salarizării unitare. 

"O să am în vedere ca Legea salarizării unitare pe anul 2016 să respecte angajamentele luate de predecesorii mei, în urma unei analize şi a unei consultări cu responsabilul comorii unui Executiv, respectiv cu colega mea de la ministerul Finanţelor. Forţa pe care mi-o dă specializarea pe care o am, mizez pe ea, mă va ajuta să pot să-mi conving colegii în Executiv, în măsura în care şi există disponibilităţile financiare, ca acestea să meargă către cei care, potrivit performanţelor profesionale, potrivit rezultatelor pe care le obţin, să fie recompensaţi şi în acelaşi timp stimulaţi să desfăşoare o activitate mai eficientă şi de calitate", a mai afirmat Costea. 

Claudia Ana Costea s-a născut la 25 februarie 1967. Este licenţiată în Drept, şefă de promoţie a Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti (1990). A absolvit un master în Drept, în domeniul ''Dreptul muncii şi securităţii sociale'', la Facultatea de Drept, Universitatea din Geneva, Elveţia (1990 -1991) şi cursul post-universitar în domeniul ''Relaţii internaţionale'', la Ministerul Afacerilor Externe (1993 -1994). Este doctor în Drept, la Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti (1997). 

A parcurs toate etapele activităţii didactice, fiind, succesiv, asistent universitar la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti (1991-1993), lector (1993-1997), conferenţiar (1997-1999) şi profesor (din 2012). 

A deţinut diferite funcţii în conducerea Facultăţii de Drept de la Universitatea Bucureşti: secretar ştiinţific (1996-1997), membru în Senatul Universităţii Bucureşti, director şi secretar ştiinţific al Colegiului juridic franco-român al Universităţii din Bucureşti, prodecan al Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti (1997-2001), membru în Senatul Universităţii Bucureşti (2011-2013), director al Departamentului de Drept Privat din Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti (din 2011). 

De asemenea, activitatea academică a inclus mai multe funcţii: profesor asociat la Universitatea Politehnica din Bucureşti (1995-1996), profesor asociat la Academia de Studii Economice (1997), formator INPPA (Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor) şi profesor invitat la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne (1998, 2011, 2013, 2014). 

A efectuat un stagiu de cercetare la Institut für Sozialrecht und Sozialpolitik din Munchen, Germania (2000), un stagiu de cercetare, bursă DAAD în Dreptul European al Muncii la Darmstadt, Germania (1997), curs de formator de formatori, la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare Geneva, Elveţia (1996). 

AGERPRES