Gheorghe Băcanu
Singura consolare pentru această stare de fapt a fost oferită de exegeții zilelor noastre, care ne-au liniștit afirmând că și alte țări (Spania, Portugalia) au trecut printr-un astfel de proces cu mulți ani în urmă. De aici s-a tras concluzia, evident eronată, că acest proces este unul absolut normal și că nu trebuie să ne facem probleme. Mai marii zilei evită să recunoască faptul că este regretabil pentru o țară să nu aibă capabilitatea să ofere locuri de muncă pentru proprii cetățeni în acești ani. A trata acest fenomen doar din punct de vedere economic, neglijând latura socială și managerială, ne-ar pune în situația de a trage concluzii eronate. Există, totuși, și o latură potențial pozitivă a acestei stări de fapt. Sunt păreri care acreditează ideea unor schimbări de atitudine profunde, generate de persoanele care se întorc în țară. Se face chiar o paralelă între mișcarea reformatoare (în mare parte eșuată) declanșată de „Bonjuriști“ în secolul XIX, și întoarcerea acasă a românilor plecați la muncă în străinătate.
Părțile bune
Plecările la muncă în străinătate au detensionat piața muncii, reducând presiunea (concurența) care era destul de mare pe puținele locuri de muncă rămase în țară după procesele de restructurare din mai multe industrii. Pentru a înțelege profunzimea acestei afirmații, să ne închipuim ce s-ar întâmpla în economia românească dacă s-ar întoarce, brusc și simultan, toți cei plecați. După unele date statistice, este vorba de peste 3 milioane de persoane.
Banii trimiși acasă pentru întreținerea familiilor au fost un dar pentru întreaga economie românescă, vlăguită de lipsa de resurse. Aceste sume, câteva miliarde de euro anual, au creat la nivel macroeconomic, alături de creditele acordate cu mult entuziasm și puține garanții de banci, imaginea falsă că economia „duduie“. Au pus pe tapet hărnicia și profesionalismul poporului român care, în afara granițelor (de ce doar acolo?), și-a confirmat capabilitățile. Se poate pune înterbarea: Nu cumva este vorba de o atitudine duplicitară față de acesată muncă a concetățenilor noștri? Într-un fel ne raportăm la muncă în țară și în alt fel în străinătate.
Părțile rele
Această migrație a creat o imensă lipsă de profesioniști pe piața muncii. A lăsat impresia că numai acolo, în străinătate, te poți realiza profesional, numai acolo poți câștiga „bani adevărați“, generând o stare apatică pe piața muncii din țară. Multi tineri, când sunt întrebați despre aspirațiile profesionale, răspund că acestea sunt legate de munca în străinătate.
Mulți copii lăsați acasă, în grija bunicilor sau a rudelor, au beneficiat de o educație deficitară care, mai devreme sau mai târziu, se va reflecta pe piața muncii. S-a produs o depopulare masivă a unor localități, unele din zonele sărace sau slab industrializate pierzând chiar între 20% și 30% din populație. În astfel de zone au apărut situații hilare, nemaigăsindu-se forță de muncă pentru capacități de producție nou-înființate.
Factori ai schimbării
În legătură cu revenirea în țară a românilor plecați la muncă se pot pune câteva întrebări. Vor genera în societatea românească schimbări profunde? Vor aduce în țară modelul cultural din statele unde au lucrat? Ce model de management va fi învingător? Cel latin, cel anglo-saxon, cel nordic sau cel german? Vor aduce atitudinea față de muncă din țara respectivă sau se vor readapta la modelul dâmbovițean?
La mijlocul secolului XIX, au existat așteptări majore din partea tinerilor plecați la studii în străinătate, numiți „Bojuriști“. Societatea românească de atunci, aflată în criză, a sperat că „Bonjuriștii“ vor fi un factor reformator. Acum, la aproape două secole distanță, așteptările noastre se leagă de acești concetățeni care au avut curajul să-și ia destinul în propriile mâini. Ei sunt speranța noastră și, totodată, alternativa la modelul mioritic de management. Pentru a se produce schimbarea e, însă, nevoie de o masă critică de oameni care o doresc și pot contribui la realizarea ei.
