Puține cocktailuri au născut atâtea legende și au inspirat atâția barmani pe lumea aceasta precum Bloody Mary. Originile sale sunt pierdute în negura istoriei, însă cea mai plauzibilă variantă a genezei sale este plasată la începutul secolului trecut, după Revoluția din Rusia, când nobilii emigranți ruși au adus cu ei la Paris vodca și caviarul. Proprietarul unui bar din capitala Franței a început să

creeze băuturi cu votcă și, la sfârșitul războiului, a inventat un cocktail cu suc de roșii, folosind sucul din conservele aduse de soldații americani la Paris.  Ferdinand „Pete“ Petiot și barul său din Rue Danou au devenit atât de populari printre americanii ajunși la Paris, încât francezul s-a mutat la New York câțiva ani mai târziu și a devenit managerul barului King Cole din hotelul Saint

Regis. El și-a numit cocktailul Red Snapper și așa i-a rămas numele în meniul de la King Cole până în zilele noastre. Pentru un Red Snapper „a la

Petiot“, trebuie să amesteci într-un pahar înalt o măsură de votcă Stolichnaya, două măsuri de suc de roșii, o linguriță de suc de lămâie, un strop de sare, unul de piper negru, unul de piper cayenne și doi stropi de sos Worchester. Rețeta a fost preluată sub diverse nume de toate barurile din New York în următorii ani, însă cocktailul a apărut pentru prima dată în public sub numele de Bloody Mary într-o reclamă la vodca Smirnoff, la începutul anilor ’40.

În sprijinul acestei istorii vine chiar Hemingway, care relatează întâlnirea sa cu Petiot și cocktailul său la Paris, și apoi la New York și care nu uită să menționeze că un bun Bloody Mary se prepară într-un pitcher („orice recipient mai mic este ridicol pentru acest cocktail“). Acest cocktail este celebru și pentru proprietățile sale curative „de a doua zi“. Combinația dintre votcă (după principiul „cui pe cui se scoate“), sucul de roșii hrănitor și condimentele care îți stimulează digestia și îți pun în mișcare sângele a fost deseori binecuvântată de petrecăreți în ultimele decenii.

Rețeta clasică, inventată de Petiot a fost îmbunătățită în fel și chip de-a lungul timpului. Un ingredient care a devenit oarecum nelipsit din rețetă este sosul de Tabasco (pe care trebuie să-l folosiți cu grijă pentru că este foarte iute). Alte ingrediente foarte populare sunt hreanul dat prin răzătoare sau tăiat bucăți, zeama de castraveți murați sau saramura în care au stat măslinele verzi. Cocktailul este mai tot timpul garnisit cu o codiță de țelină, cu felii de lămâie sau de castravete murat.

3 retețe reinterpretate

Bloody Martini

Două măsuri de suc de roșii piure

O măsură de votcă

Un ardei iute tăiat mărunt

O frunză de tețină tăiată mărunt

Ingredientele se amestecă bine într-un shaker plin pe jumătate cu gheață și se strecoară într-un pahar de martini. Paharul se decorează cu o măslină verde

Singapore Bloody Mary

Doi ardei iuți roșii

12 roșii cherry

Un pumn de ginger tăiat mărunt

Un pumn de lemongras tăiat mărunt

O linguriță de zahăr

O măsură mare de bar cu votcă

Ardeii (fără semințe), roșiile și celelalte condimente sunt date prin blender, apoi amestecul este turnat într-un shaker cu gheață. Se adaugă votca, se amestecă bine și se strecoară într-un pahar. Adăugați sare și piper după gust.

Bloody Gazpacho

Două roșii medii tăiate

Un morcov tăiat bucăți

O jumătate de telină tăiată mărunt

Un castravete curățat și tăiat mărunt

Sare și piper după gust

O linguriță de suc de lămâie

3 măsuri de votcă

Legumele și votca sunt date împreună prin blender. Amestecul este apoi turnat în pahare înalte pline cu gheață

Vinuri bune și băuturi fine, sfaturi utile și rețete de cocktailuri puteți găsi pe www.theliquorstore.ro. Căutați-ne și pe pagina noastră de facebook: theliquorstore.