Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Imobiliare

ANCPI finanţează lucrări de cadastru în valoare de 442,35 milioane de lei

Autor: |

Lucrări de cadastru în valoare de 442,35 milioane de lei vor fi finanţate, în 2017, de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) din venituri proprii, a anunţat instituţia, într-un comunicat de presă.

Lucrările vizează un număr maxim de 7.372.500 de imobile din 2.340 de localităţi, din totalul celor 2.949 eligibile, menţionează Agenţia. 

Potrivit sursei citate, aproape 80% dintre primăriile eligibile au semnat, până la data de 31 iulie 2017, contracte de finanţare cu oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară (OCPI) pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale, în cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF). 

Valoarea acestor contracte este de 335.739.014 de lei, sumă necesară pentru înregistrarea imobilelor din 2.340 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT), din totalul celor 2.949 eligibile. 

Potrivit legii, Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) primesc, în acest an, pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică, suma de 150.000 de lei/UAT, faţă de 135.000 de lei/UAT, în 2016. În plus, începând din 2017, bugetele sunt multianuale, ceea ce înseamnă că primăriile nu pierd banii dacă nu finalizează lucrările până la sfârşitul anului, precizează ANCPI. 

'Procedura de achiziţie a serviciilor de înregistrare sistematică va fi organizată de UAT-uri, iar plăţile către primării vor fi efectuate după deschiderea cărţilor funciare aferente imobilelor recepţionate. Finanţarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de sector cadastral din extravilan şi, prin excepţie, din intravilan, se realizează în baza unui contract încheiat de UAT cu oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară de pe raza judeţului în care se află. Potrivit legii, primăriile au obligaţia să selecteze, cu prioritate, sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional şi terenuri agricole subvenţionate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)', se arată în comunicatul ANCPI. 

Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri şi apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. 

Programul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI, cu peste patru miliarde de lei, dar şi din fonduri externe obţinute prin Programul Operaţional Regional, în cuantum de peste 300 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, o altă sursă de finanţare poate fi bugetul local al primăriilor. 

În prezent, situaţia lucrărilor de înregistrare sistematică, la nivel naţional, este următoarea: lucrări finalizate la nivel de UAT - 26; lucrări în derulare la nivel de UAT - 195; lucrări finalizate la nivel de sector cadastral - 981 de sectoare cadastrale din 416 de UAT-uri; lucrări în derulare la nivel de sector cadastral - 984 de sectoare cadastrale din 281 de UAT-uri.

AGERPRES

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro