CDC anunţase anterior că cel puţin 75 de cercetători ar fi fost afectaţi şi sunt supuşi unui tratament de 60 de zile cu antibiotice puternice şi vaccinaţi împotriva antraxului.

Expunerea s-ar fi produs când cercetători ai unui laborator de biosecuritate din Atlanta, în sud-estul Statelor Unite, unde se află sediul CDC, nu au respectat procedurile în vigoare pentru inactivarea bacteriei. Cercetătorii au transportat eşantioane potenţial infecţioase de antrax şi le-au utilizat în cadrul unor experimente în laboratoare CDC care nu erau echipate corespunzător în vederea manipulării acestei bacterii. În plus, crezând că respectivele bacterii au fost neutralizate, angajaţii acestor laboratoare nu purtau combinezoane de protecţie.

Doctorul Paul Meechan, director al agenţiei de securitate al laboratoarelor CDC, a explicat că agenţia a descoperit posibila expunere la 13 iunie şi a luat imediat legătura cu angajaţii. 'Niciun angajat nu are simptome care să indice o contaminare cu antrax', a spus Meechan, care a adăugat că perioada standard de incubaţie este cuprinsă între cinci şi şapte zile, dar că s-au înregistrat şi cazuri în care semnele îmbolnăvirii apar la 60 de zile după expunere.

Potrivit Reuters, care citează reprezentanţi ai Casei Albe, preşedintele american Barack Obama a fost informat vineri despre această situaţie de către consilierul său pe probleme de securitate internă şi contraterorism, Lisa Monaco.

Antraxul sau cărbunele este o boală infecţioasă care afectează animalele şi omul deopotrivă. Bacteria care o produce – Bacillius anthracis – poate fi folosită ca armă bacteriologică.

AGERPRES