CITEŞTE ŞI

Agricultură

Alocare financiară de circa două miliarde de euro pentru investiţiile în agricultură, în 2017

Autor: |

Măsurile pentru realizarea de investiţii în agricultură aferente anului 2017, cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, vor fi lansate începând din această lună, iar alocarea financiară se ridică la aproximativ două miliarde de euro.

Mai multe propuneri de modificare a criteriilor de selecţie aferente submăsurilor în sectorul agricol au fost prezentate, săptămâna trecută, în cadrul primei întâlniri a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, aferentă anului 2017, prezidată de secretarul de stat Alexandru Potor, conform unui comunicat transmis de MADR.

La discuţii au participat 32 membri, alături de reprezentanţii Autorităţii de Management pentru PNDR, cei ai AFIR, ai APIA şi ai Directoratului General pentru Agricultură din cadrul Comisiei Europene.

Începând cu luna martie vor fi lansate toate măsurile destinate atât beneficiarilor publici, cât şi beneficiarilor privaţi. Alocarea totală a măsurilor însumează aproximativ două miliarde euro, din care 800 de milioane de euro sunt destinaţi beneficiarilor publici şi peste un miliard de euro sunt pentru măsuri destinate beneficiarilor privaţi.

Conform programărilor, în luna martie vor fi lansate măsurile destinate beneficiarilor publici, respectiv: Submăsura 4.3 "Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea infrastructurii agricole şi silvice" - componenta drumuri agricole cu o alocare a sesiunii de 32,7 milioane euro, Submăsura 4.3 "Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea infrastructurii agricole şi silvice" - componenta drumuri de acces silvice cu o alocare a sesiunii de 88,7 milioane euro, Submăsura 7.2 "Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scara mică" cu o alocare a sesiunii de 356,1 milioane euro, Submăsura 7.6 "Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural cu o alocare a sesiunii de 100,4 milioane de euro". De asemenea, Submăsura 4.3 "Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea infrastructurii agricole şi silvice" - componenta irigaţii, cu o alocare a sesiunii de 150 milioane euro, va fi lansată în luna aprilie.

„Cu privire la Submăsura 4.3 componenta irigaţii, în cadrul Comitetului de Monitorizare au fost prezentate membrilor şi agreate de comun acord concluziile discuţiilor cu reprezentanţii Comisiei Europene privind modificarea fişei măsurii cu impact asupra suprafeţei potenţial irigabile viabilă din punct de vedere economic, respectiv creşterea acesteia de la 823.000 hectare la 1,8 milioane de hectare, în conformitate cu Programul naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii din România, putându-se astfel realiza investiţii de modernizarea infrastructurii secundare de irigaţii pe o suprafaţă de 619.000 ha irigate în trecutul recent (perioada 2007-2016)", se arată în comunicatul MADR. Totodată, s-a agreat ca, în cadrul celor 1,8 milioane de hectare viabile, să fie realizate investiţii oriunde, în limita celor aproximativ 620.000 de hectare (utilizate în trecutul recent) pentru care se consideră că există resurse de apă suficientă. Agerpres

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

Agrointeligenta

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro