Capital: După mai mulți ani în care v-ați prezentant colecțiile la New York, iată că ați venit și în România.

Alexandra Popescu-York: Într-adevăr, este pentru prima oară când am prezentat o colecție în România, în cadrul Romanian Fashion Philosophy (n.r. – 10 martie). A fost un spectacol inedit, cu forme și culori, cu piese vestimentare unicat în colecția ”Poison”, adresate femeilor, îmbinând broderii, aplicații, croiuri deosebite și accesorii avangardiste. La baza acestora se află filozofia ”make art-fashion”, nu ”fast-fashion”. Machiajul, coafura, elementele gotice, toate au spus o poveste.

Capital: Vor urma și alte proiecte în România?

Alexandra Popescu-York: În mod sigur. Chiar îmi doresc să deschid ceva aici, să dezvolt niște legături de business. Mai mult, îmi doresc să mă implic în promovarea României în lume. România trebuie să înceapă să își accepte, aprecieze și promoveze românii din străinătate. Se spune că, pentru un artist, este bine să aibă în spate poporul său care să-l sprijine și apoi să cucerească lumea.

Capital: Prin comparație cu ceilalți designeri, în cadrul prezentărilor dvs. expuneți și picturi. Cum a fost primită o astfel de abordare?

Alexandra Popescu-York: Sunt singurul artist-designer din lume care, până la ora actuală, am prezentat simultan creații din categorii diferite: o colecție de modă couture și o expoziție de pictură. Întotdeauna, picturile sunt realizate pe comandă, iar temele sunt foarte variate. Am avut picturi reprezentând foarte multe locuri din lume. Un tablou mare poate fi vândut și cu 30.000 de dolari. Toate aceste picturi dau greutate unei colecții, cu atât mai mult cu cât autenticitatea este din ce în ce mai rar întâlnită în lumea modei.

 

Capital: Într-un fel, pictura și creațiile vestimentare merg mână în mână.

Alexandra Popescu-York: Există o legătură, sunt unice în peisajul de fashion. Practic, eu nu creez rochii, ci concepte. Nu haine de sezon, ci trenduri, mișcări, emoții. Fiecare prezentare vine cu un concept nou, creat în urma unor experiențe proprii. În general, am două prezentări pe an, la Couture Fashion Week (New York), în septembrie și în februarie. Urmăresc și tendințele în modă, dar mă axez pe experiențe proprii, nu copiez tendințele, este mult mai mult. Încerc să introduc și elemente din artă. Ca idee, pentru o colecție, cu tot ce înseamnă concept și materializare, aloc circa șase luni. Este foarte multă muncă în spate.

Capital: Cum a început această aventură în New York?

Alexandra Popescu-York: M-am stabilit în New York acum 14 ani, după ce am primit o ofertă de muncă. Într-un fel, deși eram foarte tânără, aveam doar 25 de ani, lucrasem deja în România ca designer la câteva companii și mă puteam lăuda cu o experiență impresionantă. Știam ce înseamnă moda. Practic, nu am aplicat pentru acel loc de muncă, a fost mai mult o întâmplare. Mă aflam în vacanță în acest oraș superb și urma să mă întâlnesc cu o româncă stabilită acolo de mai mulți ani. Nu o cunoșteam pe această doamnă, ci doar îi aduceam vești de la o altă prietenă din România. Atunci am aflat că mă poate recomanda ca designer la o companie. Așa a început totul. Treptat, am lucrat și la alte companii, până în momentul în care am decis că este timpul să încep propriul business. Aveam 30 de ani.

Capital: Tot atunci ați ales și numele ”York”?

Alexandra Popescu-York: ”Alexandra Popescu-York” este numele meu de artist, iar compania pe care o dețin se numește Alexandra Art&Design. A fost momentul în care mi-am schimbat toate regulile, ritmul de viață, mi-am făcut un atelier de croitorie. În primul an, am investit aproximativ 50.000 de dolari. În același timp, încerc întotdeauna să păstrez un echilibru între viața profesională și cea personală. Sunt căsătorită cu un român și avem doi copii.

Capital: În general, din ce domenii primiți propuneri de colaborări?

 

Alexandra Popescu-York: Sunt foarte diferite aceste domenii. Am chiar și proiecte de branding. De cele mai multe ori, lucrez în parteneriat, cu echipe, angajez persoanele de care am nevoie pentru anumite proiecte, pe o perioadă determinată. Între timp, mi-am deschis și un atelier foarte aproape de Manhattan. De altfel, am fost numită între ”Cei mai buni designeri” la Couture Fashion Week, în 2016, în timp ce picturile au fost incluse în Expoziția de Artă la 70 de ani de aniversare a Națiunilor Unite, la New York.

Capital: Între proiectele de viitor, există și unul special?

Alexandra Popescu-York: Lucrez la un proiect deosebit – ”One person, many faces” – prin care vreau să transmit mesajul că o femeie se poate transforma și poate fi, în același timp, și mamă, și femeie de afaceri, și fashionistă. Este un proiect de fotografie care va fi expus la Națiunile Unite și se va dezvolta într-o carte.