«Unii constructori au venit la Compania de Drumuri să facă bani, alții au venit să facă lucrări. Am închis o serie de robineţi prin care se scurgeau resursele companiei“, ne-a declarat directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, fosta CNADNR, Cătălin Homor. În prezent, după aproape un an de la blocarea proiectelor începute şi nefinalizate, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că toate proiectele de autostrăzi, lungime de peste 200 km, au intrat în legalitate.

„Singurul proiect problematic este autostrada Suplacu de Barcău-Borș, constructorul nu s-a mobilizat, sunt șanse să reziliem acest contract. Dacă nu se mobilizează constructorul, până la sfârșitul anului reziliem acest contract. În ultimele 10 luni, am deblocat proiectele de autostradă Sebeș-Turda, Târgu Mureș-Câmpia Turzii, Lugoj-Deva și intrarea autostrăzii A3 în București. Paralel, cel mai mare angajament a fost reconstrucția autostrăzii demolate, Orăștie-Sibiu, primul proiect executat în regie proprie de angajații CNAIR. Pregătim alte proiecte executate de angajații CNAIR, cum ar fi drum expres alternativa Techirghiol, legătura Giurgiu – Vamă, plus variantele de ocolire Giurgiu, Timișoara, Zalău, Făgăraș și Suceava“, ne-a explicat oficialul CNAIR. 

Conform datelor CNAIR, proiectele de autostrăzi deblocate în acest an sunt:

✔ Tronsonul Gilău – Nădăşelu: a fost rezolvată problema fondului forestier şi a fost emisă Autorizaţia de construire
✔ Tronsonul Ogra – Câmpia Turzii: a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie, fiind emis şi Ordinul de începere
✔ Autostrada Braşov – Borş, Tronsonul Târgu Mureş – Ogra, lot 2: a fost obţinută autorizaţia de construire, fiind emis şi ordinul de începere
✔ Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea 2A: Ogra – Câmpia Turzii, lotul 2, Iernut – Cheţani: a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie
✔ Autostrada Sebeş-Turda (lot 1-4): a fost semnată Autorizaţia de construire
✔ Autostrada Lugoj – Deva: a fost obţinută autorizaţia de construire (parțial)
✔ Proiectare și executie finalizare Autostrada București – Brașov, Sectiunea București – Ploiești, Sector 1, km 0+000 – km 3+325

Autostrada Sibiu-Pitești intră în etapa de proiectare 

Autostrada Piteşti – Sibiu este una dintre cele mai aşteptate autostrăzi din România, este în etapa de finalizare a studiului de fezabilitate pentru trei loturi, 1,4 și 5. „Au fost avizate în cadrul CTE – CNAIR sectiunile Curtea de Argeș – Pitești, Sibiu – Boița, Văleni – Curtea de Argeș și reabilitare DN73C. Este în desfășurare planificarea activității privind începerea execuției forajelor geotehnice pentru tunelul de la Curtea de Argeș în lungime aproximativ de 1,25 km, finalizarea studiului geotehnic final este planificată pentru jumătatea lunii noiembrie. Studiul de fezabilitate este fundația de bază a unei autostrăzi, pentru loturile 2 și 3, studiul de fezabilitate se finalizează în aprilie 2017. Proiectele tehnice sunt finalizate la sfârșitul anul viitor“, ne-a mai explicat Cătălin Homor.