Capitala SUA, Washington, El Chalten din Argentina, Milano – gazda Expoziţiei Mondiale din 2015 sau oraşul bulgar Plovdiv se regăsesc în acest clasament ce include metropole fastuoase binecunoscute dar care au mereu câte ceva nou de oferit vizitatorilor, orăşele cu un specific local cunoscut doar de localnici, dar cu poveşti aparte, sau oraşe turistice scăldate în peisaje de poveste care pur şi simplu merită vizitate pentru amplasarea lor fantastică.

Washington – un veritabil 'hub' cultural şi de divertisment

Washington DC este principalul oraş recomandat de Lonely Planet pentru a fi vizitat în 2015. Capitala SUA a devansat astfel Parisul sau Londra, care au condus clasamentul pentru anii 2014, respectiv 2012. Dincolo de rolul său în istoria şi viaţa politică a SUA, Washingtonul este o atracţie turistică prin numeroasele obiective care impresionează la tot pasul – Casa Albă, care a fost redeschisă şi poate fi vizitată de publicul larg, sau muzeele naţionale aflate sub cupola Institutului Smithsonian, care adăpostesc poveşti impresionante din cultura şi civilizaţia mondială, informaţii şi curiozităţi pentru toţi cei care le calcă pragul. Muzeele vor intra într-un amplu proces de reamenajare, un Master Plan care vizează îmbunătăţirea accesului vizitatorilor, serviciile educative, crearea unor intrări vizibile şi a unor pasaje între muzee şi grădini, precum şi înlocuirea instalaţiilor învechite. Înfiinţat în 1846, Institutul Smithsonian reuneşte 19 muzee naţionale, printre care se numără şi Galeria Naţională de Artă, care au primit în 2013 aproximativ 30 de milioane de vizitatori. Potrivit Washington Post, în 2012, capitala SUA a fost vizitată de 18,9 milioane de turişti, din care 2,1 milioane au fost străini.

El Chalten – capitala drumeţiilor în Argentina

Deşi este un oraş mic, El Chalten din Argentina, ocupă locul secund în clasamentul Lonely Planet, datorat probabil amplasării sale în apropierea Parcului Naţional Los Glaciares, în provincia Santa Cruz, care îl face să fie extrem de vizitat de iubitorii de drumeţii. În plus, în 2015 El Chalten aniversează 30 de ani de existenţă. Beneficiază de locuri special amenajate pentru camping, iar în timpul sezonului de drumeţii (noiembrie-februarie), este un adevărat furnicar. Oraşul a fost construit în 1985 de guvernul Argentinei pentru a definitiva o dispută de graniţă cu Chile.

Milano – gazda Expoziţiei Mondiale în 2015

Cunoscut ca fiind capitala modei în Italia, Milano va găzdui Expoziţia Mondială 2015, un eveniment impresionant în care mai mult de o sută de ţări vor fi prezente cu câte un pavilion prin care vor reflecta în felul propriu tema evenimentului – 'Feeding the Planet — Energy for Life' (Să hrănim planeta – energie pentru viaţă). Potrivit organizatorilor complexul expoziţional se va întinde pe o suprafaţă de 110 hectare şi sunt aşteptaţi peste 30 de milioane de vizitatori. În afară de a fi gazda Expo2015, Milano este unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Lombardiei, cu un bogat evantai de obiective turistice, motive pentru care specialiştii de la Lonely Planet l-au situat pe locul trei în topul oraşelor ce merită vizitate anul viitor.

Zermatt – colţul de rai al iubitorilor sporturilor de iarnă

Situat în apropierea celebrului masiv Matterhorn ('Mont Cervin' sau 'Monte Cervino') – cunoscut de localnici drept 'Muntele Munţilor', cu o altitudine de 4.478 metri, oraşul elveţian Zermatt va marca anul viitor 150 de ani de la prima escaladare cu succes a masivului. Reuşita, consemnată la 14 iulie 1865, aparţine echipei alpiniştilor englezi conduşi de Edward Whymper care au reuşit să escaladeze masivul pe cel mai greu traseu, traversând peretele estic al muntelui. Oraşul este vizitat de mii de turişti în fiecare an atât pentru practicarea sporturilor de iarnă, cât şi pentru drumeţii în timpul sezonului cald, zona având trasee turistice foarte bine organizate, inclusiv printr-o cale ferată complet electrificată, ce asigură o mobilitate excelentă turiştilor prin frumoasele peisaje ale Alpilor Penini.

La Valletta – o frumoasă cetate la Meditarana

Oraş-port la Mediterana cu o istorie impresionantă de aproape cinci sute de ani, La Valletta, capitala statului Malta, este al cincilea oraş propus de Lonely Planet pentru a fi vizitat în 2015. La anul se împlinesc 450 de ani de la asediul sângeros al Imperiului Otoman asupra cetăţii oraşului, când cavalerii maltezi au opus o rezistenţă admirabilă turcilor. Vor fi organizate numeroase manifestări în amintirea faptelor eroice ale cavalerilor maltezi. Oraşul impresionează prin arhitectura în stil baroc, palatele ascunzând în zidurile lor secole de istorie. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a suferit distrugeri serioase în urma bombardamentelor, astfel că au apărut clădiri cu arhitectură modernă. În 1980, oraşul a inclus în lista siturilor Patrimoniului Mondial de UNESCO.

Plovdiv – un amestec de istorie şi modernitate în Balcani

Al doilea oraş ca mărime din Bulgaria, cu o istorie milenară, Plovdiv a fost un important centru al regatului tracilor, denumit Eumolpias, după numele regelui trac Eumolpos, considerat în mitologia tracă fiul zeului Poseidon. Plovdiv a găzduit din secolul XIX, mai precis 1860, cea mai veche instituţie de învăţământ americană din afara SUA – Colegiul American, care ulterior a fost mutată la Sofia. În 2019 Plovdiv va fi capitala europeană a culturii. Peisajul extraordinar al zonei, amestecul arhitectural de vechi şi modern, patrimoniul cultural şi istoric acumulat de-a lungul timpului prin prezenţa imperiilor – Roman, Bizantin, Otoman – care şi-au pus amprenta asupra sa, fac din acest al doilea oraş al Bulgariei o destinaţie interesantă de vacanţă pentru 2015.

Salisbury – oraşul unde a fost semnat cel mai important document al democraţiei britanice

Aşezat în ţinutul Wiltshire, din sudul Angliei, oraşul Salisbury este cunoscut în întreaga lume în special datorită ansamblului megalitic de la Stonehenge şi al catedralei impresionante unde a fost semnat în urmă cu aproape 800 de ani, în iunie 1215, documentul fundamental pentru democraţia modernă britanică – Magna Charta Libertatum (Marea Cartă a Libertăţilor). Documentul a constituit baza libertăţilor constituţionale britanice şi a inspirat redactarea Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite ale Americii şi a actualei Constituţii americane. Anul viitor, din februarie până în noiembrie, pe teritoriul Regatului Unit, şi în special la Salisbury, vor fi organizate numeroase evenimente speciale, conferinţe, expoziţii, proiecţii de filme, spectacole de teatru, lansări de carte şi documentare TV pentru a marca cei 800 de ani de la semnarea în catedrala din Salisbury a Marii Cărţi a Libertăţilor. Lonely Planet a recomandat acest oraş ca destinaţie pentru anul 2015, fiind plasat pe locul şapte în clasament.

Viena va sărbători 150 de ani de la inaugurarea bulevardului 'Ringstrasse'

Pe 'Ringstrasse', cel mai renumit bulevard din Viena, cu o lungime de 5,3 km, se află numeroase clădiri reprezentative pentru ultimele două secole de istorie ale statului austriac. Parlamentul, primăria Vienei, Opera de Stat, Muzeul de Istorie naturală, Muzeul de arte plastice, Universitatea, Bursa din Viena sunt doar câteva din clădirile reprezentative, considerate pe bună dreptate adevărate operă de artă. Cei mai renumiţi designeri şi cele mai mari case de produse de lux din lume au un magazin pe Ringstrasse, fiind totodată un loc de promenadă căutat de toţi cei care vizitează Viena. Pe lângă manifestările care vor fi organizate anul viitor pentru a marca cei 150 de ani de la inaugurarea, la 1 mai 1865 de către împăratul Franz Josef într-o fastuoasă ceremonie, a celebrului bulevard 'Ringstrasse', Austria va găzdui, în perioada 19-23 mai, concursul Eurovision. Aşadar Lonely Planet recomandă în topul său Viena ca o destinaţie interesantă pentru 2015.

Chennai – un oraş impresionant din Asia de Sud

Cel mai mare centru comercial, industrial şi cultural din sudul Indiei, port la Golful Bengal şi un adevărat centru IT, Chennai a fost inclus de Lonely Planet în topul oraşelor de vizitat în 2015. Temple care adăpostesc milenii de istorie, plaje impresionante, grădini superbe şi parcuri tematice reprezintă excelente modalităţi de petrecere a timpului liber, atât pentru localnici, cât şi pentru expaţi care lucrează în filialele deschise aici de diverse companii străine, dar mai ales pentru turiştii străini. Parcul Zoologic Anna Arignar este unul dintre cele mai mari din lume, un adevărat templu al faunei, atrăgând anual milioane de vizitatori. În perioada aprilie 2010-martie 2011 parcul a fost vizitat de 18,1 milioane de persoane, potrivit ibnlive.in.com.

Toronto – gazda Jocurilor Pan Americane în 2015

Una dintre cele mai interesante metropole multiculturale ale planetei, cu peste 140 de limbi vorbite pe străzile sale, Toronto se numără printre recomandările Lonely Planet ca oraş ce merită vizitat în 2015. Un motiv de atracţie poate fi desfăşurarea în acest oraş a celei de-a 17-a ediţii a Jocurilor Pan Americane în perioada 10-26 iulie. Un număr de 41 de naţiuni participante vor avea peste 6.000 de atleţi care se vor întrece în 36 de ramuri sportive pentru cele 365 de medalii decernate. Va fi prima competiţie cu adevărat ecologică, respectându-se principiul 'zero emisii de carbon'. Organizatorii estimează că, în perioada Jocurilor, numărul vizitatorilor în Toronto va creşte cu peste 250.000 faţă numărul uzual de turişti pentru acea perioadă a anului. Amatorii de senzaţii tari pot face, în Toronto, o plimbare la cea mai mare înălţime din lume, legaţi doar cu un cablu de mijloc, cu mâinile libere. Este o experienţă cunoscută sub numele de 'Edgewalk', pe CN Tower. Fiecare curajos primeşte la final o diplomă. Pentru cine nu se încumetă la astfel de provocări, Toronto oferă şi numeroase festivaluri internaţionale care atrag anual profesionişti din diferite domenii. În iunie, de exemplu, este organizat festivalul internaţional de arte vizuale Luminato, în septembrie – Festivalul Internaţional de Film şi în octombrie – Festivalul Internaţional al Scriitorilor. Toronto este deopotrivă casa celui mai mare muzeu din lume al hocheiului – 'Hockey Hall of Fame', vizitat anual de împătimiţi ai acestui sport.AGERPRES