A absolvit cu brio Facultatea de Comerț din cadrul Academiei de Studii Economice și apoi s-a angajat într-o corporație, unde a devenit unul din oamenii de bază. Doar că îi lipsea ceva. Fire sensibilă, creativă și cu mult simț artistic s-a decis ca într-o bună zi să-și aștearnă toate gândurile și sentimentele pe o foaie de hârtie. Care nu a fost suficientă. Avea nevoie de mai multe. Și astfel a apărut prima ei carte.

“Indecizii” a fost un suces pentru un tânăr autor, la început de drum, în România. Provocările pe care le întâmpină un scriitor sunt atâ de mari, încât cei mai mulți renunță. Nu și Cristina. Pentru ea începutul a fost greu, dar frumos.

“Trebuie să recunosc că acum câțiva ani visam să am parte de o mega petrecere, că în iarnă visam la un concediu în Las Vegas fix pe această dată. Dar astrele au făcut că Bookfest să pice în acest an tocmai de ziua mea, așa că a trebuit să mă reorientez. Pentru că nu voiam să ratez ocazia de a participa pentru prima oară în calitate de autor la un astfel de eveniment, am renunțat repede la ideea de o mega petrecere, iar concediul din Las Vegas l-am reprogramat pentru luna octombrie. Și uite așa mi-am petrecut ziua de naștere într-un mod în care nu am visat niciodată, dar cu siguranță cel mai special: la Târgul Internațional de carte Bookfest alături de cititiori, prieteni și colegii de la editura”, povestea Cristina imediat după ziua ei, când a împlinit 30 de ani.

“Am învățat să mă accept așa cum sunt!”

Au trecut trei ani de atunci, iar ea găsit în interiorul ei resurse pentru o nouă poveste plină de lecții de viață. “Astăzi a fost o zi bună” este cea de-a doua carte a Cristinei, lansată la sfârșitul lunii iunie, o carte care s-a bucurat deja de mare succes încă de la lansare și pe care o găsiți deja în librării sau o puteți comanda online.

“Perfecțiunea prezentată de media ori viață photoshopată de pe rețelele de socializare pe care majoritatea o afișează, dar și presiunea familiei și a societății m-au făcut să mă compar tot timpul cu ceilalți și să nu fiu niciodată mulțumită de mine. Dar viață a avut grijă să mă învețe cea mai importantă lecție: să mă accept așa cum sunt. Iar atunci când te accepți nu vrei să fii altcineva decât ești. Este fix momentul ăla în care ești fericit cu ține”, spune Cristina Zarioiu care prin noua ei carte speră să aducă multă lumină în sufletul celor care cred că se zbat în întuneric.

Un scurt fragment din “Astăzi a fost o zi bună”

Life has no price, Cristina, mi-a spus un localnic de 28 de ani din insula Gorée și mi-a oferit brățara lui din cupru.

Mie mi-a luat trei decenii să ajung la concluzia asta: că fiecare moment din viață este un dar. Și că trebuie să fiu recunoscătoare pentru ce am.

Când am împlinit 30 de ani, am plecat în căutarea fericirii. Am luat harta lumii și am îndoit-o la jumătate, fix de-a lungul Oceanului Atlantic. Și au rezultat două părți diametral opuse: America și Africa. Dacă acum câteva secole legătura dintre ele o făcea insula Gorée, prin comerțul cu sclavi, în cazul meu a făcut-o diagnosticul care mi-a confirmat prezența unei tumori maligne.

Este o călătorie pe care am făcut-o pe parcursul unui an de zile. O călătorie care a implicat două continente, dar care mai ales a presupus un amalgam de emoții, decizii și revelații.

Cartea este simetrică. Fiecărei experiențe din State îi corespunde în oglindă alta din Africa. Dacă în State locurile sunt cele care m-au marcat, în Africa sunt oamenii pe care i-am întâlnit și care mi-au oferit cele mai importante lecții de viață.

Vacanța din America, operația și tratamentul cu iod radioactiv, iar mai

apoi Africa, toate s-au întâmplat în doar un an de zile. Cel în care împlineam 30

de ani.

Am călătorit pe două continente, dar călătoria cea mai importantă nu a

avut loc în America ori Africa, ci în interiorul meu. Călătoria asta putea la fel de

bine să aibă loc doar în casa, pe strada ori în orașul în care locuiesc. Pentru că

atunci când ești fericit ori nefericit, ești așa în orice colț de lume ai trăi. Doar

peisajul se schimbă, tu rămâi același. Și oriunde am locui pe parcursul vieții,

noi, oamenii, ne confruntăm cu o serie de evenimente care de multe ori nu țin de

noi sau de acțiunile noastre și pe care trebuie să le acceptăm.

Acum îmi dau seama cum capătă sens expresia folosită de musulmani:

inshallah. Faci tot ce ține de tine și te detașezi de ceea ce nu poți să controlezi.

Și ai speranță.

Încă asimilez experiențele avute, le accept și le creez propriul lor spațiu în interiorul meu. Sunt încă la început. La începutul unei transformări. Învăț să fiu fericită. Nu dețin rețeta fericirii și nici măcar toate ingredientele. Dar am înțeles cu ce începe ea: cu prețuirea fiecărei secunde. A fiecărui răsărit. A fiecărei experiențe.

    Acum un an mă întorceam din State cu un gol în inimă și credeam că nu mai poate fi umplut niciodată. Acum, simt cum se revarsă în mine liniște și lumină, așa cum razele de soare străpung norii pe care, dincolo de fereastră, aș putea chiar să-i ating.

*

   Îmi scot jurnalul din rucsac. Împart foaia în două coloane și scriu în prima:

Astăzi am zâmbit.

Am făcut pe altcineva să zâmbească.

Am învățat ceva nou.

Am spus mulțumesc.

Am ajutat pe cineva.

M-am simțit inspirată.

Am petrecut timp cu cineva special.

Am citit ceva interesant.

Am apreciat lucrurile mărunte.

Mi-am urmat visurile.

Am mâncat ceva bun.

Mi-am făcut timp pentru mine.

Iar pe ultimul rând: Astăzi am iubit viața.

Urmează ca de acum înainte, la finalul fiecărei zile, pe coloana a doua să notez lucrurile pentru care am fost recunoscătoare.

La capătul paginii notez: Astăzi a fost o zi bună. Life has no price, Cristina…

Te-ar putea interesa și: