Valentina Zharkova, cercetător la Universitatea Northumbria din Marea Britanie, a declarat că Soarele urmează să intre într-o perioadă naturală de „de hibernare”, situaţie care va avea ca efect scăderea intensităţii radiațiilor  emise către Terra.

Ea speră însă că această ”mini-eră glaciară” nu va fi la fel de severă precum cea care a avut loc între anii 1645 și 1715.  Astfel, vârfurile de activitate magnetică se vor anula reciproc si vor duce astfel la o reducere a activitatii solare.

Publicaţia britanică „The Sun” scrie că această hibernare a Soarelui va duce, pe plan mondial, la o criză majoră a alimentelor, asta din cauza temperaturilor foarte scăzute care ar afecta, inevitabil, agricultura.

Minimul lui Maunder (Minima Maunder) corespunde unei epoci – situată între anii 1645 și 1715 – în timpul căreia numărul de pete solare, și, în consecință, câmpul magnetic al Soarelui și orice forme de activitate solară care decurg de aici, au fost, în mod semnificativ, mai slabe decât azi.

Denumirea a fost dată de către astronomul american  John A. Eddy, cunoscut și ca ”Jack Eddy”, cel care a compilat datele astronomice vechi.  În acea perioadă, temperaturile au fost atât de scăzute, încat fluviul Tamisa a îngheţat.

Potrivit estimărilor, în 2030, Pământul va trece printr-un fel de Eră Glaciară, doarece activitatea solară va scădea cu până la 60%.