Mișcarea de ultimă oră a fostului ministru al Sănătății

În urmă cu ceva timp, Vlad Voiculescu a fost revocat din funcția de ministru al Sănătății de către premierul Florin Cîțu. Chiar dacă a pierdut șefia Sănătății, acesta dorește să se întoarcă din nou în prim plan pe scena politică din România. Voiculescu este conștient de faptul că revenirea nu poate fi făcută pe față, motiv pentru care acesta încearcă să obțină mai multă influență prin reprezentanții partidului din CGMB.

Potrivit surselor evz.ro, a fost convocată o ședință a conducerii USR PLUS din București unde se va pune în discuție poziția consilierilor municipali față de votul care urmează să fie dat pe bugetul Capitalei. În acest context, Vlad Voiculescu dorește să condiționeze votul de obținere a dreptului de semnătură pentru viceprimarul Horia Tomescu susținut de USR-PLUS.

”Tomescu este un apropiat al lui Vlad Voiculescu, fiind propus pentru funcția de viceprimar chiar de liderul PLUS. Mișcarea celor doi, respectiv obținerea dreptului de semnătură, are drept miză obținerea posibilității de a numi propria clientelă politică în conducerea spitalelor din București aflate în subordinea Primăriei și care sunt coordonate de aceasta prin ASSMB.”, notează jurnalistul Dan Andronic pentru evz.ro.

Se dorește sprijinul USR-PLUS București

Pentru ca acest lucru să fie posibil, Vlad Voiculescu și Horia Tomescu doresc sprijinul USR-PLUS București pentru a merge pe un scenariu precum cel din Iași, acolo unde, liderii organizației ieșene au intrat în conflict cu primarul Chirica și au refuzat să voteze bugetul municipiului Iași, provocând o criză locală.

”Un astfel de scenariu l-ar ajuta pe Vlad Voiculescu nu doar să obțină prin șantaj dreptul de semnătură pentru Horia Tomescu dar și de a genera o replică la criza de la Iași. O astfel de criză ar însemna enorm pentru Vlad Voiculescu, deoarece ea i-ar oferi posibilitatea de a se plasa în prima linie a comunicării USR PLUS.

Unii lideri ai organizației USR PLUS nu văd, însă, cu ochi buni deschiderea unui nou conflict la nivel local. Aceștia argumentează că un astfel de comportament afectează credibilitatea partidului în ochii electoratului de dreapta care vrea să vadă o guvernare, centrală și locală, eficientă, nu care se ceartă mereu.”, mai scrie jurnalistul Dan Andronic.

Bugetul ar trebui votat în orice condiție

În USR-PLUS există și politicieni care sunt de părere că bugetul trebuie votat în orice condiții, având în vedere că acest lucru ar debloca activitatea Primăriei Capitalei, dar și o serie se acțiuni necesare.

”Dacă se merge, însă, pe scenariul propus de Vlad Voiculescu, activitatea Primăriei Generale va ajunge într-un blocaj, din care va avea de pierdut nu doar Nicușor Dan, așa cum declară aripa radicală, dar și USR PLUS ca principală formațiune de dreapta din Consiliul General.”, mai notează Dan Andronic.

Sursă foto: Inquam Photos / Ilona Andrei