«Noi, românii, avem vinuri ne­maipomenite, domne‘!» O afir­ma­ție pe care o auzi des în mijlocul unei degustări cu prietenii, când efuziunea bahică și legende vinului românesc, puternic romanțate și rememorate ad-hoc, zgândăresc în noi patriotismul de bravadă.  Un observator independent, cu o cunoaștere elementară a industriei mondiale, îți poate spune însă că această afirmație era, până mai ieri, destul de hazardată. Avem potențial, categoric, însă în ultimii 50 de ani am produs mult și prost. De-abia de câțiva ani încoace am început să devenim competitivi și să ne ridicăm, pe alocuri, la înălțimea legendelor. Din patriotism, dar și pentru surprizele plăcute pe care mi le-au făcut, am să enumăr aici și câteva vinuri roșii românești care merită lăudate pe deplin. Davino Flamboyant, un vin cu buchet complex și aromă de piper verde, cafea și miez de nucă. Din păcate îl găsiți mai rar, numai în magazine specializate, și e scump, însă merită fiecare bănuț. Un alt vin de la Davino care se apropie foarte mult de experiența Flamboyant este Domaine Ceptura Rouge.

De la Cramele Recaș avem Cuvee Uberland, unul dintre cele mai bune vinuri românești apărute în ultimii ani. Un cupaj de Merlot și Cabernet Sauvignon, cu un postgust dulceag care acoperă discret fructozitatea intensă și tăria alcoolului. Un vin de excepție din zona Dealul Mare, produs în ediție foarte limitată, este 3 Fete Negre. Un cupaj din trei ani diferiți de Fetească neagră, baricat timp de 8 luni, cu arome de prună și ciocolată amară. Tot de la Domeniile Săhăteni aș remarca Anima Pinot Noir, probabil cel mai bun vin făcut din acest soi în România. Un strugure sensibil, greu de cultivat, care a întâlnit la Dealul Mare pasiunea unui oenolog școlit în Franța, Aurelia Vișinescu. Iar rezultatul este într-adevăr excelent. Anul acesta și Răzvan Macici (probabil cel mai titrat oenolog român în acest moment) și-a încercat mâna cu un Pinot la Crama Atelier. Rezultatul este, din nou, excepțional. Iar Pinot Noirul de la Murfatlar poate fi găsit și în variantă magnum, de recomandat pentru o masă mare.
 
Din Oltenia se fac remarcate vinurile de la Oprișor. În primul rând celebrul de acum Smerenie, un vin corpolent, însă foarte plăcut, potrivit pentru mâncărurile cu carne roșie, ținute mult în cuptor. Apoi Cabernet Sauvignonul Premium, probabil cea mai reușită expresie a acestui soi în Romania. Un vin foarte bogat, cu note preceptibile de vișine, mentă și coacăze negre.

În fine, vinuri roșii absolut speciale găsim și la Domeniile Coroanei Segarcea. Mă refer aici mai ales la Principesa Margareta roșu, un vin aromat, cu un buchet rotund și bine echilibrat. Autoarea acestei comori se numește Ghislaine Guiraud, unul dintre cei mai importanți oenologi francezi, care a fost adusă în România să creeze vinurile premium ale acestei podgorii.

Din colecția Minima Moralia a aceleiași case, aș remarca Respect, un cupaj foarte special de Marselan și Cabernet Sauvignon, ideal pentru masa de Crăciun cu răcituri de porc și sarmale.


Vinuri bune și băuturi fine, sfaturi utile și rețete de cocktailuri puteți găsi pe www.theliquorstore.ro. Căutați-ne și pe pagina noastră de facebook: theliquorstore.