O propunere legislativă care-i priveşte pe părinţii cu copii mici a fost adoptată tacit în Senat şi va merge acum către Camera Deputaţilor, care este cameră decizională în acest caz. Propunerea le acordă dreptul părinţilor cu copii de până la trei ani să primească bani de la stat pentru o bonă, în anumite condiţii.

Ce venituri trebuie să aibă părinţii pentru a primi ajutorul

Proiectul de lege este menit să le permită părinţilor care nu au cu cine să lase copilul mic acasă să se întoarcă mai repede la muncă, prin acordarea unui ajutor financiar pentru angajarea unei bone. Cuantumul ajutorului acordat va depinde de veniturile nete ale părinţilor (sau ale părintelui singur, după caz). Ajutorul va fi acordat lunar, până la vârsta de trei ani a copilului sau până când acesta intră în sistemul de creşă. Valorile ajutorului pot fi următoarele:

  • 710 lei, pentru un nivel al veniturilor nete lunare pe membru de familie de până la 2080 de lei
  • 550 lei, pentru venituri cuprinse între 2081 şi 2500 de lei
  • 390 lei, pentru venituri cuprinse între 2501 şi 3000 de lei
  • 250 lei, pentru venituri cuprinse între 3001 şi 3500 de lei

În cazul în care nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie depăşeşte 3500 de lei, acest ajutor pentru angajarea unei bone nu mai poate fi acordat.

Condiţii suplimentare pentru acordarea ajutorului

Părinţii trebuie să îndeplinească şi o serie de alte condiţii, pentru a putea primi aceşti bani. Ei vor trebui să dovedească că sunt angajaţi cu normă întreagă (excepţie fac cei încadrați cu handicap grav sau accentuat), că desfășoară activități independente, că sunt funcționari sau că exercită o funcție de demnitate publică. Şomerii înregistrați la autorități care nu au refuzat locuri de muncă de la agenții vor putea primi şi ei acest ajutor lunar. O alta condiţie priveşte, de această dată, copiii: ei nu trebuie să fie înscrişi la creşă, să nu fi fost refuzaţi la creşă sau retraşi.


Te-ar putea interesa și: